Arhivă după categorie:emo-post

  • “Hello babies. Welcome to Earth. It's hot in the summer and cold in the winter. It's round and wet and crowded. On the outside, babies, you've got a hundred years here. There's only one rule that I know of, babies-"God damn it, you've got to be kind.” O mie de oameni buni au fost mișcați de suferințele cailor și le-au dus de mâncare. Vreo trei televiziuni au uitat cine îi plătește și au făcut reportaje și emisiuni înduioșătoare. Mii de telespectatori au uitat de politică și și-au pus întrebări despre bunătate, cruzime și indiferență. Este mâhnitor să vezi cum din cauza unor iresponsabili, care se ceartă mereu, niște biete animale mureau de foame. Nu este imagine mai tristă decât vederea coastelor unui cal și privirea lui îndurerată (probabil miturile și cultura joacă un rol în asta, câinii oricum îi împușcăm). În același timp, din cauza altor iresponsabili, un popor întreg moare de foame. Bine că spre deosebire de cai, oamenii pot trece granița. *** Câteva televiziuni au sa[...]

    Citește mai departe
  • Era o zi senină şi friguroasă de aprilie, exact când ceasurile bat ora treisprezece alegerile din 5 aprilie 2009 sunt declarate libere și corecte, fără sintagma „în general”.  Am un blog despre animale și bucate, pentru că mă tem să scriu despre altceva. Bag acolo, firește, mesaje codificate. Am însă un blog anonim în care vărs, cu frică, toată furia pe sistem. Am câteva emailuri, la toate am parole diferite, înțeleg ce e asta proxy, șterg cookies și toate lucrurile recomandate de occidentali. Discut o dată la două săptămâni despre regim cu alți tineri în buncărul din Șoldănești. În casă, de la cele două canale de televiziune, se aude lin vocea lui Oleg Cristal și Vladimir Voronin, primul întrebând: -          Domnule președinte, sunteți o persoană extraordinară, cum de le reușiți pe toate? Cum de aveți atâta dragoste pentru popor? Emisiunea se repetă de cinci ori pe zi. Dimineață însă se începe cu slujba Mitropolitului Vladimir care ne îndeamnă să ne rugăm pentru conducătorii[...]

    Citește mai departe
  • "In a closed society where everybody's guilty, the only crime is getting caught. In a world of thieves, the only final sin is stupidity." Atunci Eu Eu făceam lecții cu studenții vorbitori de rusă de la fizică. Ei nu ar fi înțeles. Până am ajuns în Piață, totul ardea frumos. Mi-a plăcut cum arde, recunosc. Distrugerea are farmecul de noi începuturi. Apoi m-am temut. Tare m-am temut. Am plâns uitându-mă la fotografii și gândindu-mă ce înseamnă să fii la locul nepotrivit în timpul nepotrivit. Tu Tu probabil ai gândit și ai trăit exact ca mine, de asta eram atât de frumoși. El El nu vroia să plece. Se vedea un patriarh al Moldovei, încleștat în putere până ce moartea îi va despărți, iar vulturii îi vor ciuguli din trup. El tot gândea că necazul cu țara asta e că lumea are prea mult timp de gândit, însă în loc să introducă jocuri, competiții, să deschidă stadioane, alungă toți oamenii la munci grele peste hotare, așa, să nu mai aibă timp de gândit, doar de trimis bani[...]

    Citește mai departe
  • S-a scris tot ce se putea de scris despre oamenii mari ai naţiunii. Vreau numai să le zic că eu tot văd şi tot ştiu. Ei nu mă văd şi nu mă ştiu, pentru că eu sunt omul mic din lumea mică, deci sunt irelevantă. Ei sunt oamenii mari, care vorbesc despre principii, valori şi interes naţional, dar care umblă cu raiderii, cu traficul de tot felul, cu contrabanda, cu împuşcatul oamenilor şi cu luatul banilor pentru votări de conjunctură. Da, ei sunt oamenii mari! Oare ce percepţii o fi având politicienii despre propriul lor popor, probabil că  poporul înseamnă mulţi şi proşti. Poporul nici el nu se lasă aşa uşor şi crede că politicienii sunt puţini şi proşti. Ah da, şi hoţi. Să revenim însă la lumea mică. Am scris doi ani în urmă despre cum trăiesc oamenii mici din lumea mică. Totul s-a pornit de la Ilf şi Petrov, de la fragmentul care suna aşa: „Чем только не занимаются люди! Параллельно большому миру, в котором живут большие люди и большие вещи, существует маленький мир с маленькими [...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultaţi asta. Disclaimer: am găsit şi eu când să mă las de scris. E trist să vezi că oamenii tăi dragi scriu toată ziua despre politică, iar ei nu scriu despre cum războiul politic trebuie oprit, ci într-un mod primitiv îl continuă. E trist să vezi sarcasmul şi micile răutăţi între tinerii dintr-o tabără şi din alta (“scule” i-ar numi editorialiştii, dar cuvântul nu mai este la modă), tineri care cândva făceau campanii împreună împotriva comuniştilor şi pentru democraţie. E trist când habar nu mai ai cine sunt ai noştri şi cine sunt ei, ceilalţi, duşmanii. Înainte de 2009, era clar, de asta eram, cel puţin în aparenţă, mai puternici. Nimic nu exprimă atâta deznădejde decât o intelectualitate divizată cu oameni asmuţiţi unii împotriva altora. *** Nu înţeleg de ce unii oameni îţi dedică întreaga viaţă doar distrugerii şi nefericirii unor oameni, iar indirect a şi mai multor oameni, uneori chiar a unei întregi ţări. Când exact aceeaşi energie poate fi [...]

    Citește mai departe
  • * Pentru a citi, ascultăm asta. Dovlatov spunea că «Люди меняют не страны, а одни печали на другие», s-ar putea să aibă dreptate, totuşi el a devenit popular după ce a emigrat din URSS. Şi totuşi parcă vrei să crezi că există ţări care îţi îngroapă visele, chiar dacă ştii sigur că singur eşti responsabil de îngropatul propriilor vise şi deplângerea lor după 3 zile, 9 zile, 40 de zile, un an şi tot aşa. *** Eu mă las de scris. Până se termină semestrul, iar aici semestrele sunt scurte. O să mă izolez de cele moldoveneşti, nu lumeşti, şi o să mă prefac că trăiesc într-o Castalie. *** Nu înţeleg multe. Când nu înţeleg, tac, ca apoi să înţeleg. Nu înţeleg ce se întâmplă cu cultura noastră unde unica activitate e de a cheltui sute de mii de lei pe un portal inexistent, unde nimic nu se întâmplă şi unde artiştii mor de foame. Nu înţeleg cum nimeni nu se autosesizează când fondurile se cheltuie aiurea, cu un tupeu de neimaginat. Nu înţeleg cât de tare poţi să îţi baţi[...]

    Citește mai departe
  • Eu vreau cineva să zică într-o zi: gata, nu mai pot să ţin în mine, trebuie să scriu! Să adune toată ciuda zilelelor mâncate de Murakami, cu toate mâţele lui, fenomenele supranaturale, sexul lui demonstrativ, nonsensul, paginile prea multe şi să zică tot ce crede despre dânsul. Fără cenzură. Postarea să aibă peste 700 de like-uri, lumea să comenteze. Unii să zică: -          Da, eu demult aşa cred, dar mă temeam să zic; -          Da, demult lumea trebuia să zică ceva despre dânsu, să îl pună la punct, el tocmai premiul Nobel vroia; -          Idee n-am cine-i, hai să văd să citesc; -           Nu înţeleg ce aveţi voi cu Murakami, mie îmi place; -          Poate să îţi placă sau nu, dar nu e frumos aşa de scris Altul, văzând că astfel de postări fac sute de like-uri, să scrie cât de tare o urăşte pe Ayn Rand, şi, doamne, cât de penibile sunt discursurile kilometrice din Atlas Shrugged, personajele rupte de realitate şi cum strică ea de fapt conceptul de individualism.[...]

    Citește mai departe
  • Pe curând, Chişinău, oraşul în care tinerii îşi petrec vacanţele şi în care la început de ianuarie părinţii îşi petrec copiii în alte oraşe. Oraşul care ne este drag din cauza oamenilor, şi care ne este cu mult mai drag de Paşti sau de 1 ianuarie când nu este nimeni pe stradă. Oraşul care provoacă o tristeţe calmă când vezi iarna, pe cer înnourat, blocurile de la Ciocana sau fabrica Viitorul; oraşul în care pe strada Zelinski şi pe lângă porţile oraşului este o mâhnire apăsătoare, iar haosul de pe strada Testemiţanu aminteşte de vreun stat semi-eşuat african. Oraşul billboardurilor cu feţe necunoscute, oraşul cu vedete provinciale şi pretenţii, şi politicienilor cu aspiraţii mici departe de dorinţe de a intra în istorie. Oraşul în care toţi se ştiu; foştii iubiţi stau la aceeaşi masă la colţuri diferite, femeile de peste 30 de ani se uită în gol cu ochi melancolici îndrăgostiţi, iar amanţii amanţilor se cunosc. Oraşul exhibiţionismului, unde dragostea este afişată la tot colţu[...]

    Citește mai departe
  • -          Shhhh, liniște! Trebuie s-o întrebăm dacă i-o dat sau nu i-o dat! Eiiiii, d’apoi nu poate să râdă, să arate că se bucură? Cum așa să nu te bucuri? Oooof, de-am trece mai repede. Vorbeau niște femei în fața Consulatulului Polonez. -          Dar dacă nu îți dă viza, pierzi 60 de euro? -          Oooof, de ne-ar da-o mai repede. Erau de toate vârstele, mai tinerele, mai trecute de prima tinerețe, văzusem că cele de lângă mine erau născute în ’86 și ’61. Ajunge rândul la ele. Prima chiuie când coboară scările, alta răsuflă ușurat și cu lumină în ochi mulțumește Domnului, cea de-a treia își face semnul crucii. Cineva întreabă ironic: -          Dar ce le face acolo? Cea mai în vârstă din ele stă emoționată în fața mea, se tot clatină de pe un picior pe altul. Le-au dat la toate viză. Un grup de femei apte de muncă, pline de viață, dar totodată în căutarea unei vieți mai bune, vor pleca în Polonia sau poate chiar și mai departe să lucreze. M-a surprins frica [...]

    Citește mai departe
  • Pâine de pe jos, salamuri făcute din tot ce vrei, mai puțin carne, poate din șobolani, dar poate doar din rahat de șobolani, brânză cu gândaci, cheesecake de la Numărul 1 cu mucegai, croasant de la Creme de la Creme cu păr (înlocuit nonșalant cu altul, fără scuze, carduri de reduceri, cafea din partea casei), lapte din lapte praf, termene de expirare șterse și scrise altele deasupra (puteți continua lista nesimțirilor). Toate astea se întâmplă. Nu contează ce venit ai, din ce pătură socială faci parte, există întotdeauna probabilitatea să mănânci produse expirate, cu ingrediente de proveniență dubioasă. Poți să fii călcat la zebră, pentru că trecerile de pietoni nu au nicio importanță (de altfel, BMW-urile întrec pe oricine la dobitocie), trebuie să te întorci pe-o parte, dar și să fii destul de subțire, ca să treci pe lângă mașina unui Adik parcată pe strada București drept în perete. Toate astea se întâmplă. Se întâmplă cu oricine. Poți lua hepatită de la spitale, poți fi diagn[...]

    Citește mai departe