Arhivă după categorie:Moldoveni

  • Cu cât mai dramatic este formulată o problemă, cu atât mai mici sunt şansele de rezolvarea a ei vreodată. Bunăoară, dacă sistemul de educaţie degradează de ani de zile, în opinia unora, orice iniţiativă nu va da rezultate. Pentru că dacă faci ceva la nivel universitar, nu are sens, pentru că de fapt totul se strică din gimnaziu. Ba nu, din clasele primare. Dacă vrei să formulezi întrebările adecvat pentru examene, nu are sens, pentru că metodele de predare nu sunt potrivite. Dacă faci o strategie genială despre metodele de predare este în van, pentru că de fapt stilul personal al profesorului contează. Salariile sunt mici. Bun. Le mărim. Însă nu contează, oricum va lua mită. De ce? Mentalitatea. Aceasta este destinaţia noastră finală. Şi atunci nu ne rămâne decât să luăm un pachet de răsărită, să stăm pe prispa din faţa casei, şi să vorbim toată ziua despre cum orice nu s-ar face, nu se rezolvă esenţa problemei. Iar care este esenţa problemei, habar nu avem. O facem însă nu cu bu[...]

    Citește mai departe
  • Eu ţin minte când eram în rând la arhivă şi o doamnă venise cu o faţă pierdută şi zise: -          Ia hochu rumynskoe grajdanstvo, 4to mne nado delati! Ani de-a rândul m-am uitat cum reprezentanţi bravi ai moldovenismului luau cetăţenia română, dar eu stăteam în rânduri la viză. *** Am certificat de naştere românesc şi nu o să fiu ipocrită să povestesc că e pentru a restabili adevărul istoric. Identitatea e în minte şi în inimă; în ce asculţi, ce citeşti, cum pielea se face de găină când asculţi pe Enescu sau pe Porumbescu, în sentimentul că eşti acasă, chiar şi peste graniţă şi bucuria când vreun român mai ia un premiu la Cannes. O să îmi fac paşaport românesc pentru a putea călători liber în lume. *** Orice paşaport înseamnă drepturi şi obligaţii. Votul este iraţional, aşa că nu merită aici de început istoria de ce votăm, cum votăm, cum alegem şi ce facem după asta. Iar în majoritatea statelor oamenii sunt nemulţumiţi de politicienii lor şi de obicei nu au pentru ci[...]

    Citește mai departe
  • Să generalizăm. Moldovenii de-acasă au două probleme mari când se întâlnesc cu moldovenii de peste hotare. Dacă se începe o dezbatere mai aprinsă în care fiecare  învață pe celălat cum să trăiască corect (deși deja de aici începe problema), moldoveanul de-acasă va tuna: -          Dar tu ce ai făcut pentru țară?! Moldoveanul de acasă chiar așteaptă un răspuns la această întrebare. Dar care sunt criteriile pentru a evalua asta moldoveanul de-acasă nu știe. Iar la întrebarea ce a făcut el, moldoveanul de acasă, pentru țară, el va începe să vorbească tare mult, pentru că nu știe răspunsul. Nu știu ce înseamnă a face ceva pentru țară. Am plătit și eu impozite doi ani. Mare lucru nu simt că am făcut. Spun mulțumesc când plătesc la magazin, spun mulțumesc când ies din microbuz și iarăși asta nu înseamnă nimic. Să mori pentru țară? Faptul că mori pentru ceva, nu înseamnă obligatoriu că este o cauză bună sau că ai făcut chiar ceva util. Poate nenea din Boldurești a făcut ceva pe[...]

    Citește mai departe
  • Ieri, colega mea de cameră din Zimbabwe, se apropie de mine, mă oprește din scris, îmi scoate căștile din urechi și îmi zice foarte timid: am citit ceva despre țara ta, ceva nu tare bun. O să îl parafrazez pe Pușkin care zicea că desigur își disprețuiește țara din cap până în picioare, dar este trist dacă vreun străin împărtășește același sentiment. De aceea eu eram emoționată. În capul meu erau tare multe idei: trafic de ființe umane, trafic de arme, vânzare de organe interne. Niște asocieri frumoase, nu-i așa? -          Era despre traficul de ființe umane. -          A, da, era așa ceva, dar nu mai este o problemă atât de mare. Sincer. De vreo câțiva ani nu citim prin ziare istorii despre fete traficate prin țările balcanice sau Turcia. Simțeam că trebuie să o conving că spun adevărul. Din cunoștințele mele foarte limitate despre subiect, i-am povestit despre moldovenii tare săraci de la sfârșitul anilor ’90, care migrau la munci peste hotare, fete tinere cărora li se[...]

    Citește mai departe
  • Cu câteva zile înainte de scandalul despre oficialii români care acordau cetățenie română ilegal, publicasem un articol despre moldoveni și cetățenie în Dilema Veche. Cele scrise nu sunt o noutate pentru cei din Moldova, dar mai mult pentru cei de peste Prut.Sora mea a constatat cu tristețe, și cu destulă ironie, că după publicarea articolului, ANC nu mai publică ordine. Ca să nu existe confuzii, înțelegem cu toții că e o simplă coincidență.Tocmai atunci Dilema Veche trecea la abonamente online, dar articolul îl puteți găsi aici. „Buneii tăi ţi-au oferit un cadou de nepreţuit – cetăţenia română –, foloseşte-te de acest drept“, spunea un cunoscut de-al meu, care de mult e peste hotarele ţării şi nu mai are de gînd să se întoarcă.   De ce vor moldovenii cetăţenie?Sîntem cu toţii pragmatici, fireşte. Nu ne-am trezit peste noapte români. Românii s-au trezit peste noapte europeni, şi tot atunci ne-am trezit că vrem ceea ce aparţinea cîndva buneilor noştri – cetăţenia română.[...]

    Citește mai departe
  • John Onoje a învățat limba română, dar oricât de bine nu ar ști-o, nu ar înțelege toate nuanțele cuvântului “pizdeț”. Pizdeț este acum în fața Guvernului. Piața Marii Adunări Naționale nu e una dintre cele mai frumoase, avem o clădire a Guvernului extrem de urâtă, dar de parcă nu era de-ajuns, acum, au fost instalate corturi și“rascladuște”. Putem admira cum unii mănâncă dulceață din borcănaș, stând la soare pe scăunel  și cum stau întinse păturile afară. Un fel de reality show, de Big Brother, doar că mai special. *** Pe John l-am remarcat vreo 2 ani în urmă când mă jucam de-a jurnalistul. El vindea ziare în Piața Centrală. Cu colegul meu, Victor, tot încercam să îi aflăm istoria vieții. Apoi a fost scandalul cu pașapoartele pentru refugiați. Am umblat pe la Biroul pentru Migrație și Azil să aflăm istoriile de viață ale refugiaților. John era un cetățean bun, cu un loc de muncă  și un exemplu pentru cei care trăiesc de generații în Moldova și nu pot învăța o vorbă în român[...]

    Citește mai departe
  • Îmi place sintagma de adevăr istoric, îmi amintește oarecum de Winston în sumbrul Minister al Adevărului rescriind istoria, creând eroi sau eliminând persoane din viața publică. A rescrie istoria nu este dificil, trebuie doar să te joci cu arhivele. Bunăoară, cum făceau subordonații lui Stalin, ștergeau atent din fotografiile de grup, persoanele căzute în dizgrație. Istoria este relativă. A se apăra, a cotropi, a fi dușman sau a fi aliat, toate sunt relative. Istoria înseamnă relații între oameni, nu cifre, de aceea totul este altfel. Mai complicat. Subiectiv. Dincolo de aspectele emotive alte studierii istoriei, este partea tehnică. În liceu, întotdeauna la Istoria Românilor eram cu un secol în urma Istoriei Universale (paradoxal, nu?) și cam dificil legam unele evenimente de celelalte. Istoria este relativă. În manualele de istorie vom avea texte frumoase despre cel mai tânăr primar al Chișinăului, nimic despre sistemul defectuos din Primărie, nimic despre membrii corupți ai[...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultați: httpv://www.youtube.com/watch?v=vcG47CpsU6c&feature=share De mic copil știam de acest mit al germanilor care sunt tare disciplinați și tare mult lucrează. Se arătau filme documentare despre cum Germania își revenea de după război, apoi după căderea zidului berlinez. Acum câteva săptămâni am fost în Germania. În orice discuție, mai ales cu înalți oficiali, se păstra acel sentiment de vinovăție pentru ceea ce cândva a făcut Germania Europei. Cum au reușit să depășească toate? Simplu, o recunosc și ei, muncă și disciplină. Deci, nu este un mit. Germanii au pierdut în trecut. Acum ei sunt una din cele mai importante țări ale Uniunii Europene și visul oricărui moldovean. În același timp, germanii nu sunt frustrați că au monumente cu litere rusești, cu soldați și tancuri rusești. Noi am câștigat și avem trei weekenduri prelungite consecutive  în care bem și uimitorul merit de cea mai săracă țară din Europa. Să nu ne supărăm când aceasta devine o [...]

    Citește mai departe
  • Natalia povesteşte că a fost prin zonele afectate de inundaţii. Acolo (nu ţin minte exact pe unde) era afişat proiectul noului sat. Case, străzi, uliţe. Bărbaţii neamului stând lângă proiect, se uită îndelung (unii ar crede că pentru a observa şi analiza dacă le va mai ajunge apa în case vreodată) şi exclamă: „Dar barul unde l-o mutat? Unde o să fie barul?” Aşadar, de Ziua Independenţei (ea oricum durează cât zilele libere, adică până pe 31 august) nu poţi decât să doreşti ca fiecare moldovean să ştie unde se află barul lui, iar barul să nu fie niciodată luat de ape. Cu restul de-am – potopul. Pe bar, desigur, trebuie să fie arborat drapelul. P.S. Vorbind de baruri, de Ziua Independenţei consumaţia minimă în EliPili (sau pentru generaţia mai veche Admiral) era de 150 de lei. Încă oleacă şi ader la grupul „Nu mai mergeţi la Eli Pili”. *Şi pentru că asta funcţionează şi la noi şi în America, ascultăm asta: httpv://www.youtube.com/watch?v=f5B28w51ygQ[...]

    Citește mai departe
  • Pizdeţ. Despre pizdeţ românii au auzit de prin cărţi sau de la tineretul boem basarabean care mai aruncă câte un „pizdeţ” în cafenelele din Bucureşti, Cluj sau Sibiu. Desigur toate nuanţele şi subtilităţile niciodată nu vor putea fi pe deplin explicate. De exemplu, pizdeţ este la consulatul României. *** Este aşa un exerciţiu, când te laşi pe spate şi cineva care stă în spatele tău trebuie să te prindă. Este un exerciţiu care ar trebui să facă oamenii să aibă mai multă încredere unii în alţii. La consulat este exact aşa, trebuie să ai încredere în nişte oameni, apăruţi peste noapte, să te înscrii în listele lor, să ai încredere că ei nu vor dispărea, să le dai lor talonaşul cu care trebuie să te apropii de ghişeu şi să îţi iei paşaportul. Eu n-am încredere în oameni, nu le dau talonaşul, nici nu mă înscriu în liste. *** Moldovenii niciodată nu au produs nimic. Lăsăm vinul, laptele de pasăre şi "Meteoritul" într-o parte, da? Întreaga activitate economică a moldovenilor[...]

    Citește mai departe