Arhivă după categorie:Personale

  • Am primit o diplomă pentru conservarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric din Republica Moldova. Am primit tare multe diplome inutile în viața mea, dar asta o să stea undeva vizibil. Eu sunt sigură că există tare mulți oameni care merită așa document mai mult (chiar mai mult) decât mine, însă aparent așa se întâmplă lucru în echipă. Câteva luni în urmă câțiva oameni au vrut să restaureze o Fântână istorică. Fântâna Cadânei din satul Lipnic, raionul Ocniţa, câmpul de luptă a lui Ştefan cel Mare cu tătarii. Oameni au lucrat, voluntari au apărut, la fel și susținere din multe părți. În trei săptămâni, 130 de oameni au adunat 4321 de dolari. Au mai donat și alții. Într-o lună, oameni cu copii acasă și cu job-uri serioase au alergat în toate părțile să monitorizeze lucrările. Alți voluntari au apărut pe parcurs. Ba chiar și mass-media a fost social responsabilă. Și-așa, sâmbătă, pe 27 septembrie, se inaugurează oficial Fântâna Cadânei de la Lipnic. [...]

    Citește mai departe
  • Am mai scris despre cum sunt bani în țară. Pe lângă asta, există oameni care vor să doneze bani. Mai este și o diasporă activă și cu dor de casă, care vrea să contribuie la mici schimbări. Astăzi s-au adunat peste 4000 de dolari pentru renovarea Fântânii Cadânei. *** Statuia Libertății a fost un cadou din partea Franței, adică era gratis. Ajunsă în America, îi trebuia un piedestal, nimeni însă nu vroia să îl plătească. Grupuri de inițiativă au încercat, însă nu au dat de capăt, primarul orașului a refuzat să plătească bani, alte orașe au propus bani, atâta timp cât statuia li se oferă lor. Și așa au intrat ei într-un impas, până când, Joseph Pulitzer a decis să lanseze o campanie de fundraising prin ziarul The New York World. 160,000 de persoane au donat bani. Copii, oameni de afaceri, măturători și politicieni. Mai mult de o treime din donații erau de mai puțin de un dolar. În 1885, fără de niciun fel de Facebook și Internet, în New York s-au strâns 250,000 de dolari (apro[...]

    Citește mai departe
  • Fix un an și o zi în urmă, stăteam în campusul de la Warwick și colegii mă petreceau acasă. Ne duceam unul câte unul din campusul gol. Băieții cântau la ghitară, fetele dansau, vorbeam despre filosofie și politică și unde ne vedem în zece ani. Era așa de frumos, pe fundal de Let It Be, încât eu tare serios mă gândeam să nu merg acasă. *** Există oameni care știu ce vor să facă în viață. Ei vorbesc în termeni de achievable goals, pe termen scurt, mediu și lung. Admirabil. Dar parcă plictisitor. Există oameni care fug după nume de universități și le poartă exact ca oamenii care lasă eticheta brand-ului pe haine. Există oameni care îndeplinesc visele părinților, pentru că ei nu au avut oportunități. Există oameni care visează să aibă un iaht. Există oameni care vor un salariu mai mare. Există oameni care se întrec cu alți oameni. Foarte trist. Mulți din aceștia fac master-uri. Eu nu l-am făcut din aceste motive. Nici pentru că asta îmi este vocația, nici pentru că [...]

    Citește mai departe
  • Nu, monumentele istorice nu erau tare băgate în seamă pe vremuri, valoarea lor istorică nu prea era apreciată și, mai ales, menținerea lor era costisitoare. Nu sunt numai moldovenii așa. În secolul al XIX-lea în Anglia monumentele și clădirile istorice se distrugeau fără de remușcări. Până și Stonehenge nu era protejat, oamenii ignoranți scoteau bucățele de pietre, aproape ca la Orheiul Vechi. Nu, nu statul a oprit asta. Eu am aflat despre John Lubbock dintr-o prelegere care arata cum, peste tot, păstrarea monumentelor istorice a fost inițiativa unor indivizi încăpățânați. În 1872, Lubbock a cumpărat pământul pe care erau clădiri istorice. Ulterior, deputat fiind, a început o campanie de promovare a ideii de conservare a monumentelor. Nu a fost ușor. A negociat, a plătit, ba chiar a mituit. Însă așa apare Legea privind protecția monumentelor antice 1882. Un prim pas spre protejarea monumentelor istorice, însă chiar și azi este o luptă continuă de a salva monumentele. *** [...]

    Citește mai departe
  • This is a long text about my short experience in Baku. It is more about politics than good places where to eat; more about understanding a culture than how to get around the city. *** Baku is not a common holiday destination; it should be a typical post-soviet city, with modern, a bit ugly, communist buildings, trying to fit in modern buildings and skyscrapers. Surprisingly, Baku is a bright and European city, with European architecture, good roads and spectacular new buildings.  Most of the buildings are illuminated, a things which makes Baku the third brightest city in the world. This enchanting view lasts until you leave the center of the city, where the bad roads start, the dark streets, the kiosks and somehow, in a sweet way, this reminded me of my hometown, of Chisinau. But let’s start with the beautiful things about Baku. As a tourist you will be thoroughly impressed by the city. Architecture: The architecture is impressive. Coming from the capital of a for[...]

    Citește mai departe
  • În Baku toți de la guvernare și de pe lângă guvernare o să îți spună tare și răspicat că ei sunt europeni și au o țară democrată. Discursul lor e anti-rus și vorbesc în continuu despre standarde europene. Poporul tot crede asta. Turiștii neinformați crede asta. Iar eu îi opresc și încep a-i întreba despre libertatea de exprimare, despre arestarea și intimidarea activiștilor. Aici ei se opresc, se uită suspicios la mine și încep un discurs puțin diferit "u nas svoeobraznaia democratia". Și încep să explice că de nu era un lider puternic, țara era în haos. Europenii și americanii tac și acceptă că Azerbaijanul este o țară democrată. Pentru că are petrol, pentru că este un aliat al Statelor în lupta împotriva terorismului și este un partener strategic amplasat între Rusia și Iran. Se zice că pentru un kilogram de caviar, cei din Consiliul Europei închid ochii la încălcarea drepturilor omului. Dacă până acum eu doar îmi băteam joc de politicienii din Estul Europei – această minoritat[...]

    Citește mai departe
  • Lupta cu corupția, acest clișeu și păcăleală, e un efort continuu. Cel mai bine e de început această luptă a doua zi după ce ești ales. Cu câteva luni înainte de alegeri, nu prea funcționează. Când independența Kosovo a fost recunoscută, Viorel a scris: mulțumim, Kosovo, în sfârșit Chișinăul nu este cea mai urâtă capitală. Shpend Ahmeti e primar de doar jumătate de an, însă oamenii deja vorbesc despre el. El cel mai probabil nu o să reușească să facă din Priștina cel mai frumos oraș al lumii, nu o să coloreze arhitectura sovietică cum o făcuse Rama, sau să facă un oraș global cum a făcut-o Maragall, însă a început ceea ce trebuie să facă orice primar al unui orășel mic, fără mari moșteniri culturale și istorice, să lupte cu corupția. La cinci luni după ce a devenit primar al uneia din cele mai corupte capitale, din una din cele mai corupte țări, Ahmeti a scăpat de o tentativă de omor. Când faci lucrurile corect, îți faci și dușmani. Iar mafioții moldoveni sunt niște amatori pe[...]

    Citește mai departe
  • *Toate fotografiile sunt făcute de Андрей Бенимецкий, eu încă așa talent nu am. Eh!  * Pentru a citi ascultați cântecel.  Eu tare-tare vroiam să ajung la Bristol Balloon Festival, însă n-am mai ajuns. Eu vroiam doar să mă uit, fără să zbor. În Moldova la cea de-a treia ediție a Festivalului Baloanelor cu Aer Cald (despre care nici nu știam că există), am zburat. Pentru că cei de la Tirex Petrol sunt drăguți și oferă gratuit combustibilul pentru Festival, jurnaliști, fotografi și bloggeri au avut ocazia să își vadă țara de sus. De sus totul e mai frumos. Codrii se văd mai bine, lacurile apar în formă de inimioare, drumul spre Orhei arată a european, satele moldovenești au hudițe cam încurcate, iar cimitirul e cel mai colorat spațiu. Cam așa: Femeile neamului stau cu fundul în sus și cu sapa în mână și prășesc de zor, iar când ne văd strigă cu toată puterea: -          De unde sunteți? Tare insistente femei erau. Cam așa: Iar bărbații neamului uită[...]

    Citește mai departe
  • 108 de țări ale lumii au nevoie de invitație pentru a obține viză pentru a intra în Republica Moldova cu invitație. 129 de țări au nevoie de viză în Republica Moldova. Să obții viză pentru Republica Moldova trebuie să ai un cunoscut moldovean, iar cunoscutul moldovean trebuie să aibă cunoscuți la Biroul pentru Migrație și Azil. (Aici puteți vedea de ce este imposibil să vină ne-europeni în Moldova) Dacă suni, cu cele mai bune și sincere intenții, la BMA, nimeni nu o să îți răspundă. Așa stau lucrurile. Dacă îți răspund, apar cele mai bizare condiții pentru a-ți elibera o viză. Fie cer documente în limba română sau rusă, fie toate documentele posibile care ai putea să le ai (pot să desfășor două cazuri cu cetățeni aproape disperați care mă întrebau ce cunoscuți am la BMA, însă și-așa putem să ne imaginăm). Biroul de Migrație și Azil însă a fost foarte receptiv în a zice că patru cetățeni ai Israelului trebuie expulzați. *** Opinia publică de la noi se trezește euforică[...]

    Citește mai departe
  • Când e cutremur, moldovenii ies pe balcon sau aleargă pe scări. Iar când este eclipsă stau cu conservele în beci. Nu toți. Nu eu. Dar majoritatea. Când este panică, noi panicăm. *** Când s-or trezi instincte naționale la ruși moldoveni sau transnistreni, nu vor avea cui să i le manifeste, cheia este sub chetrișică. Trei săptămâni de beții. Yes, we can. *** De la Cantemir cetire: Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopţii, alteori şi până ce se crapă de ziuă, şi să bea până ce varsă. La începutul luptei sunt totdeauna foarte viteji, iar de-al doilea sunt mai moi; dacă şi după aceea sunt din nou împinşi îndărăt, atunci rar mai cutează să înceapă a treia oară. însă de la tătari au învăţat să se întoarcă iar din fugă şi cu acest meşteşug au smuls adesea izbânda din mâna duşmanului. *** Nu prea simt nevoia unui stat. Ca majorității cetățenilor, cinismul îmi zice că statul e doar b[...]

    Citește mai departe