Arhivă după categorie:Personale

  • O parte din cetățenii acestui stat trăiesc bine. Ca o clasă de mijloc. Un salariu decent, acoperiș deasupra capului, vacanțe în Europa, uneori chiar doar pentru shopping (!), sushi și bani puși deoparte. A trăi în Moldova nu este doar tolerabil, ci chiar bine. Toate astea până te ciocnești de sistem. Sistemul provoacă neputință. Iar neputința te sufocă. Noi ne uităm cinic la oamenii care luptă cu sistemul. Noi știm că ei nu o să câștige. Însă rar ne gândim că suntem egali cu toții în fața sistemului și pe oricine poate să ne îngenuncheze. În această neputință și apatie, uneori unica soluție e să vorbești despre nedreptatea ta, tot mai mulți oameni să audă și poate-poate ceva se va schimba. *** Caz real. Să zicem că vă căsătoriți și luați un apartament în rate. Apoi divorțați și apartamentul trebuie împărțit. Până se împarte, cel cu tupeu, să zicem, mituiește un judecător, se emite o decizie și apartamentul se ia. Fără ca cel care e co-proprietar să fie măcar anunțat. Cel[...]

    Citește mai departe
  • Un million de euro este mult pentru un cetățean, și este puțin pentru un sistem. Un milion de euro este puțin pentru îmbunătățirea unui sistem, însă este foarte mult când banii sunt aruncați în vânt. Un asemenea incident, ca „o reparație” de 1 milion de euro a unui soft al Ministerului Sănătății,  într-o țară europeană, ca cea din spoturile electorale, duce la demisii, dacă nu la mai mult de atât. În presă ar trebui să apară titluri cu majuscule accentuate Demisii sau Inculpații. Iar societatea civilă trebuie să declare că este foarte îngrijorată. Totul ar trebui să fie dramatic. *** Pe scurt: în 2010 un soft s-a făcut din bani europeni. El a fost integrat parțial în instituțiile de medicină. Scopul era de a crea un sistem informațional performant, care va ușura munca medicilor, care în sfârșit vor scăpa de chinul scrisului pe hârtie.Ulterior, se face, conform Ministerului Sănătății, un soft de la zero, iar jurnaliștii descoperă că de fapt se îmbunătățește softul vechi. Repara[...]

    Citește mai departe
  • Молдаване хотят приличных зарплат и желают лучшей жизни. Для этого они готовы сидеть одновременно на как можно большем количестве стульев. Двух, похоже, недостаточно. Но хорошие зарплаты и лучшая жизнь все не появляются. В основном - из-за коррупции. Все согласны с тем, что хотя бы однажды им приходилось давать взятку, или, скажем, отблагодарить кого-то. -         «Почему мне нельзя нарушать правила, если им наверху можно?». -         «Я беру всего100 леев, а они – миллионы!». Мы живем в стране, где умение не соблюдать правила игры считается большим успехом: -        «Хорошо, что может», - говорят люди о сомнительных личностях, наживших состояние. Чего не понимают люди, так это то, что сомнительные личности крадут деньги прямо у граждан. Будь-то буквально – напрямую, или же разрушая прозрачность, конкурентноспособность и инициативу. Тротуар как после бомбежки или детсад с протекающей зимой крышей – это в первую очередь заслуга тех, кто не соблюдает правил игры. Мол[...]

    Citește mai departe
  • Pe mine mă entuziasmează alegerile. Cam din anul 1996. Eu de-atunci știam că trebuie de votat pentru cineva, să nu câștige altcineva. Eu de-atunci am înțeles că tare des, argumentul cel mai puternic este: asta-i situația. Există o categorie de oameni, din care fac și eu parte, care mereu vor vota mai tare împotrivă decât pentru. Da, noi existăm. Și noi nu o să ne schimbăm. Noi știm prea multe despre politică și firea umană. Și în Moldova, și în România, și în restul lumii. Noi ne criticăm favoriții mult mai tare, pentru că avem așteptări și noi o să ne schimbăm opțiunile de vot, exact așa cum politicienii își schimbă principiile. Noi votăm împotrivă nu pentru că suntem perfecți, iar politicienii nu. Ci pentru că foarte des candidații noștri preferați nu au șanse, sau din cauză că sunt prea buni, sunt izolați, din orgolii, în propriile partide. În ciuda cinismului, totuși noi suntem gata să stăm patru ore în rând la Chișinău, două ore în rând la Orhei sau 9 ore în rând la Londr[...]

    Citește mai departe
  • La sfârșit de 2006, vroiam să intru cu România în UE și să trec pentru ultima data granița fără de viză. La Sibiu. Un oraș European cochet, cu un centru istoric bine amenajat, evenimente culturale de tot felul și o mulțime de turiști. Sibiul nu a fost mereu așa. I-a luat câțiva ani să ajungă european și i-a mai trebuit un primar bun. Dezvoltarea orașului coincide cumva cu preluarea funcției de primar de către Klaus Iohannis. În anul 2000, acesta devine primar, iar în iunie 2012 câștigă al patrulea mandat cu un 77,9 la sută din voturi. German de origine, se pare că acesta a adus în oraș acea ordine, disciplină, consecvență și eficiență, care atât de des este asociată cu firea germane și atât de des se pomenește că le lipsește românilor (cel puțin ăstora din Republica Moldova). Ce a făcut Iohannis? A îmbunătățit infrastructura orașului, a restaurat centrul istoric, a adus căldură în școli, a redus birocrația, a creat locuri de muncă și a redus șomajul. Cine este Klaus Ioha[...]

    Citește mai departe
  • Eu știu din cărți ce înseamnă politică și politici, iar când nu le văd în viața reală, le caut în filme. Așa m-am uitat dintr-o suflare Borgen. Ba mai mult, ultimul sezon m-am uitat o zi de dimineață până seara, pentru că, acolo, campaniile electorale sunt captivante. Este un serial foarte popular care arată cum se face politică în Danemarca, dilemele mass-media și cum lucrul afectează viața personală. Super popular în tare multe țări ale lumii, mai ales în UK, unde până și unii politicienii îl urmăresc. De aceea scriu, poate cineva relevant din această țară îl va privi, dar cel mai probabil că nu. Nu este plin de intrigi și exagerări ca House of Cards, e cu picioarele pe pământ, realist, însă desigur e doar un film. Un film despre primul prim-ministru femeie al Danemarcei, lider al unui partid de centru, mamă și soție. Ce aflăm noi din Borgen (noi știam asta deja din cărți, însă e bine că asta undeva chiar se întâmplă): În politică se discută politici. În Parlament se fac[...]

    Citește mai departe
  • Eu nu știu de unde apare inițiativa. Eu aș trăi o viață liniștită. M-aș duce la lucru, aș bea cafea  lângă havuzuri, aș citi în parcuri verzi, aș merge duminică la târg, la operă, la concerte, aș călători tare mult și sigur n-aș scrie (decât blog despre motani sau din astea de care au oamenii normali) și n-aș fi mare activist. Însă nebănuite sunt căile. Și dacă vrei ceva, uneori trebuie să găsești oameni care vor același lucru și să lucrați împreună pentru asta. Așa se face că pentru confort, în orașul Chișinău, trebuie să lupți. Iar când crezi că începi lupta, înțelegi că nu este o luptă, că toți sunt oarecum deschiși, vor să ajute, să doneze, autoritățile mai găsesc bani, mai încep să lucreze și tot așa. Iar lupta devine un proces plăcut și interesant. Noi comunicăm puțin. Despre ce vrem și cum vrem să fie. “Totul este rău” – nu este comunicare. Noi facem și mai puțin. “Eu vreau să fac” – nu este acțiune. *** Pentru confort nu trebuie să lupți doar în Chișinău, c[...]

    Citește mai departe
  • Am primit o diplomă pentru conservarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric din Republica Moldova. Am primit tare multe diplome inutile în viața mea, dar asta o să stea undeva vizibil. Eu sunt sigură că există tare mulți oameni care merită așa document mai mult (chiar mai mult) decât mine, însă aparent așa se întâmplă lucru în echipă. Câteva luni în urmă câțiva oameni au vrut să restaureze o Fântână istorică. Fântâna Cadânei din satul Lipnic, raionul Ocniţa, câmpul de luptă a lui Ştefan cel Mare cu tătarii. Oameni au lucrat, voluntari au apărut, la fel și susținere din multe părți. În trei săptămâni, 130 de oameni au adunat 4321 de dolari. Au mai donat și alții. Într-o lună, oameni cu copii acasă și cu job-uri serioase au alergat în toate părțile să monitorizeze lucrările. Alți voluntari au apărut pe parcurs. Ba chiar și mass-media a fost social responsabilă. Și-așa, sâmbătă, pe 27 septembrie, se inaugurează oficial Fântâna Cadânei de la Lipnic. [...]

    Citește mai departe
  • Am mai scris despre cum sunt bani în țară. Pe lângă asta, există oameni care vor să doneze bani. Mai este și o diasporă activă și cu dor de casă, care vrea să contribuie la mici schimbări. Astăzi s-au adunat peste 4000 de dolari pentru renovarea Fântânii Cadânei. *** Statuia Libertății a fost un cadou din partea Franței, adică era gratis. Ajunsă în America, îi trebuia un piedestal, nimeni însă nu vroia să îl plătească. Grupuri de inițiativă au încercat, însă nu au dat de capăt, primarul orașului a refuzat să plătească bani, alte orașe au propus bani, atâta timp cât statuia li se oferă lor. Și așa au intrat ei într-un impas, până când, Joseph Pulitzer a decis să lanseze o campanie de fundraising prin ziarul The New York World. 160,000 de persoane au donat bani. Copii, oameni de afaceri, măturători și politicieni. Mai mult de o treime din donații erau de mai puțin de un dolar. În 1885, fără de niciun fel de Facebook și Internet, în New York s-au strâns 250,000 de dolari (apro[...]

    Citește mai departe
  • Fix un an și o zi în urmă, stăteam în campusul de la Warwick și colegii mă petreceau acasă. Ne duceam unul câte unul din campusul gol. Băieții cântau la ghitară, fetele dansau, vorbeam despre filosofie și politică și unde ne vedem în zece ani. Era așa de frumos, pe fundal de Let It Be, încât eu tare serios mă gândeam să nu merg acasă. *** Există oameni care știu ce vor să facă în viață. Ei vorbesc în termeni de achievable goals, pe termen scurt, mediu și lung. Admirabil. Dar parcă plictisitor. Există oameni care fug după nume de universități și le poartă exact ca oamenii care lasă eticheta brand-ului pe haine. Există oameni care îndeplinesc visele părinților, pentru că ei nu au avut oportunități. Există oameni care visează să aibă un iaht. Există oameni care vor un salariu mai mare. Există oameni care se întrec cu alți oameni. Foarte trist. Mulți din aceștia fac master-uri. Eu nu l-am făcut din aceste motive. Nici pentru că asta îmi este vocația, nici pentru că [...]

    Citește mai departe