În caz că totuşi vă făceaţi griji, eu am luat viza. Prima dată m-am bucurat aşa de mult să văd undeva scris anul 2011. Am viza pe un an. Totuşi fotografia e cam urâtă, ştearsă aşa oleacă.

Pe tare mulţi îi doare problema vizelor şi nici măcar stand-up-urile jurnaliştilor în faţa consulatului, nu le face viaţa mai uşoară. Eu menţionasem că am scris doar despre cum am luat paşaportul, despre cum se intră acolo este o cu totul altă poveste horror.

Pentru că pe aşa mulţi îi doare problema vizelor, blogul meu de la suprasolicitare a murit cam pe o noapte. Eu am devenit foarte tristă şi nici măcar Iker Cassilas care prindea mingi nu m-a făcut mai fericită.

Oamenii pricepuţi însă mi-au salvat blogul şi oamenii au continuat să pună like-uri.

După cum am zis şi pe FB, şi la radio şi alţii au scris pe bloguri, eu mă pornesc la Vama Veche. Între timp, puteţi să citiţi şi alte posturi, chiar dacă ele sunt fără „blea” şi „pizdeţ”.

P.S. Dacă vreţi să descoperiţi Moldova, să ştiţi ce să arătaţi turiştilor, atunci intraţi aici.

Pizdeţ. Despre pizdeţ românii au auzit de prin cărţi sau de la tineretul boem basarabean care mai aruncă câte un „pizdeţ” în cafenelele din Bucureşti, Cluj sau Sibiu. Desigur toate nuanţele şi subtilităţile niciodată nu vor putea fi pe deplin explicate. De exemplu, pizdeţ este la consulatul României.

***

Este aşa un exerciţiu, când te laşi pe spate şi cineva care stă în spatele tău trebuie să te prindă. Este un exerciţiu care ar trebui să facă oamenii să aibă mai multă încredere unii în alţii. La consulat este exact aşa, trebuie să ai încredere în nişte oameni, apăruţi peste noapte, să te înscrii în listele lor, să ai încredere că ei nu vor dispărea, să le dai lor talonaşul cu care trebuie să te apropii de ghişeu şi să îţi iei paşaportul. Eu n-am încredere în oameni, nu le dau talonaşul, nici nu mă înscriu în liste.

***

Moldovenii niciodată nu au produs nimic. Lăsăm vinul, laptele de pasăre şi “Meteoritul” într-o parte, da? Întreaga activitate economică a moldovenilor se rezumă la cunoscutul „kupi-prodai”, se fac liste, se vând locuri pe liste. Uneori însă unii se mobilizează chiar şi atunci când nu este vreun profit. De exemplu, ca să îţi iei paşaportul nu stai în rând ca în toate ţările din lume, dar există „iniţiatori” care strâng câte cinci sau zece talonaşe şi le dau la ghişeu. Cine sunt ei? Sunt oamenii cu iniţiativă.

***

Eu dacă trebuie să stau în rând, stau în rând, dar talonaşul meu nu îl dau unor necunoscuţi. Când stau în rânduri îmi iau o carte. În rândurile noastre însă nu poţi citi, pentru că oamenii cu iniţiativă vor face zeci de alte rânduri, liste, hârtiuţe, de aceea trebuie să fii foarte atent, pentru că oameni cu iniţiativă sunt mulţi.

***

„Pentru ce se strâng taloanele?”

„Noi am venit dimineaţa şi am decis aşa să facem.”

„Eu am venit dimineaţa şi stau în rând. Există undeva scris pe site, în vreun regulament că trebuie să dăm taloanele?”

În acest timp lumea se uită urât la mine, scot indiscret legitimaţia mea de student, pe care întâmplător mai scrie „Press”, pun mai discret în buzunar, dar exact aşa ca să vadă băiatul care strânge taloane.

„Daţi talonul încoace, amuş îl dau la ghişeu.”

***

Dacă eşti surdo-mut nu ai ce căuta la consulat. Acolo se strigă. Ţi se strigă numele, dar tu eşti surd, nu auzi.

La ghişeu se strigă numele cuiva.

Tăcere, mulţimea începe a cauta înfuriată. Văd nişte ochi pierduţi, citesc pe buletin numele, îi fac semn să se apropie de ghişeu.

Mulţimea indignată: „Da şi-i surd?” (ştiţi voi intonaţia aia)

Eu: „Da”

Nici doamna de la ghişeu nu ştie că există surzi, vreo 20 de minute am umblat pe la ghişee, scriind pe foiţe până am lămurit situaţia celor doi.

***

Rând nu există, linia roşie nimeni nu o vede, se împing, se înjură, iar eu nici cartea nu pot să o citesc stând în rând.

***

Moldovenii se plâng că românii sunt nişte nesuferiţi, cu tot consulatul lor, pe scurt, că sunt „kozeoli”. Dar înainte să se spună că românii uneori sunt kozeoli, poate ne gândim că şi moldovenii uneori sunt boi. Şi cu aşa o combinaţie, habar n-am cum arăta Podul de Flori.

***

Eu nu am scris despre cum se intră în consulat, ci doar cum se ia paşaportul, de aia pizdeţul nu este atât de bine descris. Eu încă nu am luat paşaportul, trebuie să mai merg încă o dată. Însă despre experienţa la consulat o să mai scriu. Dacă e pizdeţ, pizdeţ să fie.

Uneori e mai simplu şi mai ieftin să demolezi o casă, să o faci din nou, decât să o repari de câteva ori pe an şi apoi iar de câteva ori în următorul an.

***
Omul de la sat, şi nu numai, nu ştie că la Moldova 1 se schimbă conducerea, că există departamente, că se schimbă şefii departamentelor. Omul priveşte pe 7 aprilie anul trecut despre lovitură de stat şi apoi balet sau concert (nu ţin minte exact ce era), iar de 7 aprilie anul acesta priveşte cum Moldova 1 îşi face mustrări că iată a dezinformat anul trecut.

Omul se gândeşte că-i cam schizofrenică televiziunea asta, că zice singură despre ea că a manipulat, iar culmea ambele informaţii sunt citite de aceeaşi voce. Apoi omul se gândeşte că trebuie să plouă, că pământul e cam uscat şi puţin îl mai interesează schimbările.

***

Cu toţii ne-am ciocnit de birocraţia din instituţiile de stat, cu funcţionari care abia se mişcă, care nu zâmbesc niciodată, care nu prea ştiu ce e aia eficienţă, care stau în aceeaşi funcţie de ani de zile, cărora puţin le pasă că sunt în serviciul cetăţenilor şi cam îşi urăsc locul de muncă.

Televiziunea publică este o adunătură de asemenea instituţii.

***

Sistemul întotdeauna este mai puternic ca omul. Cu timpul, sistemul este mai puternic chiar şi decât oamenii care l-au creat. Nimeni nu ştie câţi oameni şi cât timp trebuie pentru a schimba ceva în Moldova 1. Cel mai simplu ar fi de zis că este nevoie de mult timp şi de mulţi oameni.

***

Puţini vor încerca să salveze instituţii care se duc la fund. Mai ales când trebuie să faci asta aproape pe gratis. Colega mea a primit onorarii în sumă de 352 lei si 50 de bani pentru o lună de lucru la Moldova 1 (pe un anumit număr de reportaje, adică nu este un salariu lunar). Salariu foarte motivant pentru a lucra în condiţiile de acolo. Despre condiţii nu scriu, că sunt foarte triste, iar eu la descrieri nu mă pricep, poate doar George Orwell s-ar descurca aici.

***

În acelaşi timp, Moldova 1 este privită de toată ţara. Chiar dacă acum o mulţime de angajaţi au migrat spre alte televiziuni.

În acelaşi timp, alte televiziuni sunt privite de câţiva oameni. Acolo însă sunt adunaţi toţi jurnaliştii buni, dar şi alţi oameni care fac ca ştirile să arate bine pe post.

***

Dacă Filat vrea să fie arătat în ciubote plimbându-se prin nămol, dacă organizaţiile internaţionale vor libertatea presei şi transparenţă, dacă cetăţenii vor ştiri calitative, atunci trebuie de concentrat puţin şi asupra televiziunii publice. Dacă intrăm cu asta în alegeri, atunci o să fie trist pentru toată lumea.

***

Tot pe această cale vreau să exprim admiraţia pentru colegele mele care au decis să rămână la Moldova 1. Şi nu pentru că fac aproape că voluntariat, ci pentru pentru că pot lucra în condiţiile de acolo şi lupta cu sistemul. Eu n-aş rezista.

Încercam să îmi amintesc cum se numea funcţia pe care o îndeplinea Winston Smith. Wikipedia spune că „ is an editor responsible for the historical revisionism concording the past to the Party’s contemporary official version of the past”

Orice eveniment istoric citit în diferite versiuni ale istoriei, mai ales în cele ale părţilor beligerante, are atâtea subtilităţi, atâtea detalii noi apărute. Surprinzător.

Astfel, cu tare mult timp în urmă mi-am zis că istoria nu este ştiinţă.

O să spuneţi că nu mai există departamente în care se şterg cu grijă de pe fotografii feţele oamenilor căzuţi în dizgraţie sau în care se rescriu documente, că doar în filme se creează războaie artificiale pentru distragerea atenţiei. În acelaşi timp, chiar şi în bătrânele democraţii, uneori unii mai încearcă să falsifice istoria (dacă tot în ultima vreme se vorbeşte prea mult despre generalul McCrystal).

Aşadar, „Să scriem istoria împreună”, poate fi interpretat literalmente, de aceea când un politician foloseşte prea des cuvântul „adevăr”, devine oarecum straniu.

* Poate nu prea are legătură cu textul, dar eu ascultam tocmai când postam textul:

Să vorbim despre etică acolo unde ea nu este.

Oleg mă întreabă dacă există curs de etică pentru jurnalişti. Eu zic că da. Oleg întreabă dacă există vreun compartiment indicării sursei de la care este preluată informaţia. Desigur, amândoi ştim că există un asemenea compartiment, toţi ştiu şi tot amândoi ştim că puţini respectă asemenea principiu.

Clar că există curs de etică, curs foarte general, destul de teoretizat, în care ni se arată filme, se discută şi totul se încheie cu „Fiecare redacţie are principiile sale etice” Şi aşa se duce naibii cursul ăla de etică.

Sau se mai spune „Cu timpul fiecare îşi face principiile sale”.

Să fi existat nişte principii de etică poate nu vedeam la tv un băieţel de 7-8 ani care povesteşte despre cuc băgat în fund (da, acum o să am şi trafic de la aşa combinaţie de cuvinte), unde faţa este acoperită, însă vocea nemodificată.

Să fi existat nişte principii de etică nu vedeam cadavre, sânge, bocete şi urlete.

Să fi existat nişte principii etice, se indica sursa mereu de unde sunt imaginile sau de unde este preluată informaţia.

Dar voi ştiţi deja despre toate astea.

Să zicem că totuşi se indică sursa. Mare treabă. Uneori e scris aşa de mărunt, încât nu vezi de unde e. Sau nu e băgat link. Sau dacă e băgat link, care te duce la pagina principală, dar nu la cea cu articolul integral.

Principii de etică există, doar că ele nu se aplică. Acum dacă se încalcă anumite reguli, sunt afectate relaţiile personale sau colegiale, ceea ce este irelevant. Irelevant, pentru că noi ştim că pentru ca ceva să funcţioneze trebuie sau de tras în ţeapă, sau de tăiat un deget, sau de pus ocaua în faţă şi de făcut de ruşine faţă de toţi aşa ca să nu mai îndrăznească.

Mass-media noastră trebuie oprită. Da, pentru că dacă rămânem la autoreglementare, atunci nu ştiu până unde poate să ajungă. Trebuie să existe cineva, acolo sus (nu la Guvern), care să vegheze, să facă din deget atunci când trebuie şi măcar dacă nu o să fie pedepsiţi, măcar ruşine să le fie.

P.S. hai să nu scriem despre faptul că sunt abia la început, că se învaţă, că a greşi este omeneşte, că le-a fost tare greu când erau comuniştii şi altele.

Dacă nu aş vedea vreo şase panouri cu preţi şi cruci din centru până acasă, probabil nu aş scrie asta. Încerc din răsputeri să mă abţin, că toate lumea scrie despre asta si este o mare aiureala. Eu totuşi sunt nedumerită.

Pe lângă întrebările tradiţionale, dacă o să fie Vladimir pe liste (că deputat nu mai ajunge), ce caută biserica în politica şi politica în biserică, eu am câteva umile întrebări.

Dacă nu votez pentru partidul ăla, înseamnă că merg împotriva creştinismului şi a lui Dumnezeu?

Dacă eu am nota zece la ora de religie, ajung după asta în Rai?

Care o să fie mesajul? Că toate cele materiale sunt trecătoare?

Ah da, presupun că ÎPS deja nu mai poate fi numit ÎPS, cel puţin nu mai este aşa în sufletele enoriaşilor.

Vă imaginaţi Papa să aibă partid?

Eu accept pricelist-urile de la biserică. Accept obiceiurile neînţelese pentru mine, pe-alocuri necreştineşti, pentru care iarăşi trebuie de plătit.

Eu accept reparaţiile dubioase din biserici şi mănăstiri.

Eu accept că în unele sate preotul are cea mai frumoasă maşină (se zice că soţia lucrează peste hotare).

Eu accept că preoţii au telefoane, la care vorbesc şi în timpul nunţilor şi al înmormântărilor.

Eu accept faptul că preţurile cresc în fiecare an, nejustificat.

Eu accept că biserica tot timpul a fost implicată în politică.

Accept că în timpul campaniilor electorale se face propagandă în biserici.

Eu accept toate cele scrise şi nescrise, doar să nu băgaţi religia pe gât unor copii inocenţi. Noi o să le povestim în familie ce, unde, cum şi cât trebuie de plătit. O să îi învăţăm să accepte lucrurile aşa cum sunt. O să îi educăm în familie, în comunitate, numai nu le băgaţi religia în şcoli.

Am primit mesaje de la fani, care au întrebat dacă voi scrie jurnal în fiecare săptămână. Nu, nu voi scrie şi nici nu trebuie. Radio Europa Liberă are o iniţiativă tare frumoasă de a ne arăta evenimentele din ţară prin prisma diferitor oameni – politicieni, artişti, vedete şi oameni simpli.

Iată eu – omul simplu – am scris jurnalul meu săptămâna trecută. Dacă vreţi puteţi să îl citiţi.

Asta este introducerea în jurnal:

Viză pentru Vama Veche (valachis volentibus)

Vlada Ciobanu despre vocația eschivei în confruntarea cu viitorul și despre geopolitica prieteniilor din copilărie

Dar, respectând toate drepturile de autor şi munca altora, apăsăm pe cuvântul Continuare, pentru a citi de pe pagina REL întreg jurnalul. Chiar dacă tare-mi mai place că lumea stă mult pe blogul meu, totuşi nu o să scriu mărunt jos sau într-un colţ www.europaliberă.org, dar o să vă trimit direct pe pagina lor. Pentru că aşa este corect.

Lumea se plânge că nu scriu pe blog. Aşa că scriu pe blog, că m-am săturat să comentez la statusuri.

Lumea se plânge că jurnaliştii le dau ştiri despre bariera lui Voronin.

În acelaşi timp, săptămâna trecută cele mai vizualizate ştiri de pe Protv au fost despre două accidente.

Lumea vrea să fie tratate probleme serioase economice şi politice. Ei vor analize.

În acelaşi timp, majoritatea încă mai citesc ziarul de la sfârşit, despre vedete şi scandaluri între vedete. Cu mari greutăţi am trecut de rubrica „Samariteanca”.

Cred că între a citi un interviu cu un europarlamentar sau oricare expert european, lumea ar prefera un interviu cu Pavel Turcu sau cel puţin cu Epic Sax Guy – de altfel, noul Pavel al Europei.

Exista ştiri şocante şi există ştiri. Există doar ştiri şi există comentarii şi analize. Fiecare citeste ce îi place.

P.S. În vacanţă încă nu m-am dus. Promit să mai scriu, chiar mai inspirat. Ca să aveţi ce citi.

“Lumea este apatică şi apolitică”, zic ei cu faţa încruntată. „Trebuie de schimbat mentalitatea, dar după cum ştim mentalitatea e cel mai dificil de schimbat” continuă. Într-adevăr, să schimbi mentalitatea e mai greu decât să repari un drum. Mentalitatea este mai importantă ca un drum. De aceea aşteptăm să se schimbe mentalitatea, apoi reparăm un drum (a se citi toate problemele reparabile).

***

Lumea nu este apatică, lumea este chiar bine informată. Contează doar de unde vin informaţiile. Lumea nu mai citeşte seara înainte de somn, ei se uită la talk show-uri, oamenii nu mai poartă cărţi în geantă, ei citesc update-uri la ştiri. Nu recomanzi un roman, recomanzi un interviu.

***

Există legalitate şi legitimitate. Uneori legitimitatea este mai importantă, pentru că poporul poate ierta politicienilor mici abateri. Prin legitimitate poporul se simte important.

***

Există societate politică şi societate civilă (în sensul larg al noţiunii), care trebuie să coopereze. „Comuniştii au separat oamenii de putere. Ei au făcut cercul lor şi au uitat de oameni”, zic unii. Iar eu nu văd ca ceva să se schimbe.

***

Ei apar la tv, ba se ceartă, ba se împacă. Ziua se ceartă, seara pe-o canapea încap toţi şi se împacă. Îi vedem în fiecare zi, uneori în direct. Aproape ca la Fabrica de Staruri. Le trimitem sms-uri de susţinere, tot ca la Fabrica. De Staruri. Îi votăm, cheltuim bani pe asta, ne certăm cu alţii pentru ei. Fix ca la Fabrica. De Staruri. Apoi, sunt eliminaţi, câte unul. Până rămân vreo câţiva. Aleşii, legitimii, noi le mai zicem „ai noştri”.

***

Acum ei nu se împacă. Nu se împacă de ceva timp. Şi pentru că nu pot împărţi maşinile (deschideti link-ul), li s-a dat voie să se consulte cu poporul. După ce l-au ameţit cu zeci de declaraţii. Am foiţe cu diferite date, diferite partide şi diferite declaraţii. Alte declaraţii de fiecare dată, pe diferite canapele.

Pentru ca voinţa poporului contează foarte mult, ei au hotărât să se consulte cu noi şi pentru că poporul este important, ei au spus că probabil vor schimba regulile de joc. „Adică: prezenţa -- simpla majoritate şi, respectiv, din cei prezenţi – simpla majoritate dacă votează pro, atunci în cadrul referendumului decizia este adoptată.”, zice el

Dar loc pe foiţă încă mai este, exact ca să scriu alte declaraţii, alte gânduri legate de bunăstarea poporului.

***

Iar eu? Eu nici nu vreau ca ei să se consulte cu mine. Să îşi împartă maşinile cum vor.

Eu n-am timp de discuţii, eu am o viaţă de trăit.

Dacă aţi ajuns până aici, atunci uitaţi-vă la asta:

Iar dacă, nu vă place Ravel, puteţi să ascultaţi asta: