• Pe site-urile de ştiri, după ce vezi numeroase titluri despre tot felul de potlogari, mai jos dai de ştirile sociale, unde printre crime între concubini şi cumătri, foarte rar este şi o ştire pozitivă, de genul oamenilor care au fost salvaţi de la incedii, înec şi alte drame. Ne plac filmele cu eroi, deşi poate nu chiar, însă asta se arăta la televizor înainte de torentele ilegale. Ni se părea că fiecare american de mititel vrea să devină pompier, poliţist sau salvator. Credeam că munca l-a creat pe om, şi că munca îl înnobilează pe om. Azi am citi că două fete din Bălţi au fost salvate de la înec. Cine le-a salvat? Nu se ştie. De ce ar trebui să ştim dacă ei pur şi simplu şi-au făcut meseria? Mii de oameni îşi fac meseria scriind rapoarte pentru mii de euro, nimeni însă nu îi face eroi! Dar pompierii sunt eroi, pentru că alte două fete de 15 ani au murit la Ştefan-Vodă. Şi atunci n-ar merita cei de la Bălţi măcar să li se scrie numele? Câteva zile în urmă am mai citit despre [...]

    Citește mai departe
  • Cu cât mai dramatic este formulată o problemă, cu atât mai mici sunt şansele de rezolvarea a ei vreodată. Bunăoară, dacă sistemul de educaţie degradează de ani de zile, în opinia unora, orice iniţiativă nu va da rezultate. Pentru că dacă faci ceva la nivel universitar, nu are sens, pentru că de fapt totul se strică din gimnaziu. Ba nu, din clasele primare. Dacă vrei să formulezi întrebările adecvat pentru examene, nu are sens, pentru că metodele de predare nu sunt potrivite. Dacă faci o strategie genială despre metodele de predare este în van, pentru că de fapt stilul personal al profesorului contează. Salariile sunt mici. Bun. Le mărim. Însă nu contează, oricum va lua mită. De ce? Mentalitatea. Aceasta este destinaţia noastră finală. Şi atunci nu ne rămâne decât să luăm un pachet de răsărită, să stăm pe prispa din faţa casei, şi să vorbim toată ziua despre cum orice nu s-ar face, nu se rezolvă esenţa problemei. Iar care este esenţa problemei, habar nu avem. O facem însă nu cu bu[...]

    Citește mai departe
  • Îmi răsună deunăzi acest clişeu în cap, după ce am realizat că după magnifice chinuri intelectuale, studiile s-au terminat, a mai rămas doar sfârşitul ce va încununa opera – teza. Acest text nu e despre planurile de viitor ale unui student, ci despre povara făcutului ceva pentru ţară, când ţării îi este, vorba poetului, p.o.h.u.i. Începem mai dramatic cu acest cântecel. *** “We provide support to individuals motivated to improve the social, political, intellectual, and economic environments in their home countries.” Iată aşa George Soros a decis să ne schimbe nouă vieţile, dar mai ales viaţa ţării noastre. Spre deosebire de tare mulţi tineri veniţi din ţări în dezvoltare (sau să fim mai politically correct, Human Resource Rich Countries, cum ar zice Humphrey), care vor să călătorească, eventual să se mărite peste hotare, eu fac master pentru că vreau să învăţ. La universitate apar idei. Visătoare şi idealistă, eu făceam planuri. Colegii mei erau oarecum fascinaţi de concep[...]

    Citește mai departe
  • Marea Britanie are prima coaliţie de guvernare după 1974. Nu este cea mai fericită coaliţie, ca şi majoritatea lor. Conservatorii pierd voturi din cauza liberal-democraţilor, iar liberal-democraţii pierd voturi din cauza conservatorilor. Dar aşa continuă. În acest timp, laburiştii iau voturi de la unii, iar UKIP de la alţii. Conservatorii au promis referendum pentru UE în campanie, Liberal-Democraţii vor în UE. Conservatorii sunt conservatori, pentru că la ei ideologiile contează, respectiv niciodată nu ar vota pentru căsătoriile între homosexuali. Liberal-democraţii susţin desigur drepturile minorităţilor.  Referendumul aşa şi nu a avut loc. Legea despre căsătoriile între homosexuali a trecut în House of Commons. Prin urmare, în campania electorală locală din săptămânile trecute, conservatorii nu erau întrebaţi despre local tax sau câinii care hamăie, ci despre căsătoriile între homosexuali. Şi liberal-democraţii, şi conservatorii au pierdut consilieri la locale, din 2010 tot[...]

    Citește mai departe
  • Mesaj către Vlad Filat: Аннушка уже разлила масло. Pentru că uneori trebuie subtil de amintit cum funcționează legile vieții și că nu toate legile pot fi votate, schimbate și abrogate. Аннушка уже разлила масло. Pentru că să scriu în continuu despre aceiași oameni care mereu pot ajunge mai jos, este plictisitor și mai încerc ultima dată, mai subtil. Аннушка уже разлила масло. Dar asta nu o să înțelegem acum, dar puțin mai târziu. Până una alta, să aveți un Paște Fericit! A voastră, Vlada Ciobanu P.S. Eu tare sper duminică să nu ne facă federație, așa, când om fi cu toții la sfințit Pasca. *Cântecel.  

    Citește mai departe
  • În ultima vreme discuțiile cu mama pe Skype se încep cu „oooof!”. Dar nu din cauza mea, de astă-dată, dar din cauza politicii din țară. M-a întreabat mai demult, de ce nu iese nimeni în stradă sau măcar să facă niște grupuri de presiune. Orice. Cât de eficient este ieșitul în stradă, habar nu am, uneori probabil mai eficient decât un like. Răspunsul meu însă a fost simplu. Îți amintești tinerii care ieșeau la proteste în 2001-2002? S-au împărțit în câteva categorii. -          Au plecat peste hotare de ani buni. -          Lucrează pentru Filat sau pentru țară. Fie chiar lucrează (admirabili oameni, sincer), fie fac colaje. -          Lucrează pentru Plahotniuc. Se trezesc în fiecare dimineață zicându-și că tot ce fac, fac pentru fericirea proprie și oamenilor apropiați lor. -          Lucrează pentru institute internaționale. Și fie nu le pasă, pentru că își programează următoarea vacanță în Maldive, fie le pasă, însă contractele lor de muncă nu le permit exprimar[...]

    Citește mai departe
  • Două săptămâni în urmă privisem filmul „Lincoln”, în timp ce majoritatea oamenilor vedeau acolo lupta pentru libertate și egalitate, eu mă amuzam analizând modalitățile de persuasiune pentru a obține voturile democraților și luptele interne ale republicanilor. Era tocmai timpul când și acasă se negocia! Așa, banditește și provincial, cum numai noi putem. Toate sistemele politice sunt dubioase. Totuși e una când te amuzi de coruptibilitatea democraților americani când se votează Amendamentul 13, 148 de ani în urmă, și e cu totul altceva când auzi istorii despre briliante, despre oameni omorâți din greșeală la vânătoare, bâlbâieli și acuzații de tot felul, șantajuri și demiteri. Ulterior, toate aceste scandaluri publice să se termine cu elaborarea unei liste cu ce urmează să se voteze și ce trebuie să fie uitat de societate și de jurnaliști. Totul să fie democratic, transparent, dar mai ales, în conformitate cu principiile europene. Și iașa, într-o vineri după-amiază de primăvară a[...]

    Citește mai departe
  • “Hello babies. Welcome to Earth. It's hot in the summer and cold in the winter. It's round and wet and crowded. On the outside, babies, you've got a hundred years here. There's only one rule that I know of, babies-"God damn it, you've got to be kind.” O mie de oameni buni au fost mișcați de suferințele cailor și le-au dus de mâncare. Vreo trei televiziuni au uitat cine îi plătește și au făcut reportaje și emisiuni înduioșătoare. Mii de telespectatori au uitat de politică și și-au pus întrebări despre bunătate, cruzime și indiferență. Este mâhnitor să vezi cum din cauza unor iresponsabili, care se ceartă mereu, niște biete animale mureau de foame. Nu este imagine mai tristă decât vederea coastelor unui cal și privirea lui îndurerată (probabil miturile și cultura joacă un rol în asta, câinii oricum îi împușcăm). În același timp, din cauza altor iresponsabili, un popor întreg moare de foame. Bine că spre deosebire de cai, oamenii pot trece granița. *** Câteva televiziuni au sa[...]

    Citește mai departe
  • Era o zi senină şi friguroasă de aprilie, exact când ceasurile bat ora treisprezece alegerile din 5 aprilie 2009 sunt declarate libere și corecte, fără sintagma „în general”.  Am un blog despre animale și bucate, pentru că mă tem să scriu despre altceva. Bag acolo, firește, mesaje codificate. Am însă un blog anonim în care vărs, cu frică, toată furia pe sistem. Am câteva emailuri, la toate am parole diferite, înțeleg ce e asta proxy, șterg cookies și toate lucrurile recomandate de occidentali. Discut o dată la două săptămâni despre regim cu alți tineri în buncărul din Șoldănești. În casă, de la cele două canale de televiziune, se aude lin vocea lui Oleg Cristal și Vladimir Voronin, primul întrebând: -          Domnule președinte, sunteți o persoană extraordinară, cum de le reușiți pe toate? Cum de aveți atâta dragoste pentru popor? Emisiunea se repetă de cinci ori pe zi. Dimineață însă se începe cu slujba Mitropolitului Vladimir care ne îndeamnă să ne rugăm pentru conducătorii[...]

    Citește mai departe
  • "In a closed society where everybody's guilty, the only crime is getting caught. In a world of thieves, the only final sin is stupidity." Atunci Eu Eu făceam lecții cu studenții vorbitori de rusă de la fizică. Ei nu ar fi înțeles. Până am ajuns în Piață, totul ardea frumos. Mi-a plăcut cum arde, recunosc. Distrugerea are farmecul de noi începuturi. Apoi m-am temut. Tare m-am temut. Am plâns uitându-mă la fotografii și gândindu-mă ce înseamnă să fii la locul nepotrivit în timpul nepotrivit. Tu Tu probabil ai gândit și ai trăit exact ca mine, de asta eram atât de frumoși. El El nu vroia să plece. Se vedea un patriarh al Moldovei, încleștat în putere până ce moartea îi va despărți, iar vulturii îi vor ciuguli din trup. El tot gândea că necazul cu țara asta e că lumea are prea mult timp de gândit, însă în loc să introducă jocuri, competiții, să deschidă stadioane, alungă toți oamenii la munci grele peste hotare, așa, să nu mai aibă timp de gândit, doar de trimis bani[...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultați asta. „Заграница — это миф о загробной жизни. Кто туда попадет, тот не возвращается.” Există motivul evident care susţine această frază celebră: că e mai bine de trăit. Există însă altele, pe care nu le realizezi după o săptămână de vacanţă. Înţelegi că e mai bine de trăit pentru că la un moment dat oamenii au încetat să se plângă şi au început să facă. Înţelegi că ei critică statul, dar statul nu e centrul vieţii lor, ei urăsc sistemul, dar se conformează lui, la un moment dat trebuie să ai încredere în sistem, așa cum e el, ei sunt nemulțumiți de lipsa de cultură şi în acelaşi timp creează cultură. Dacă nu ei, atunci cine? (Există însă mici excepții de țări și aici, deși intelectualii din toate țările critică) Eu am să scriu doar despre ceea ce mi se pare că ştiu. Sunt mult mai multe, pe care încă nu am cum să le înţeleg. Patrimoniu naţional. Se pare că în foarte puţine ţări din lume, autorităţile se gândesc cum să păstreze monumentele istor[...]

    Citește mai departe
  • S-a întâmplat. Încet, pe neobservate, am început să ascult alţi oameni, fără ca mintea-mi să zboare şi fără să desenez tot felul de ornamente urâte cu pixul pe margine de caiet. De fapt am început să ascult  un singur om, profesorul meu de„Artă, cultură şi societate”, timp de zece săptămâni. Şi ieri  aveam un regret nemaiîntâlnit că totul se termină. Am absolvit şcoala şi facultatea fără mare părere de rău, ba chiar şi un semestru anul trecut, iar acum e altfel. După lecţie, ne-am apropiat de profesor şi l-am întrebat dacă nu vrea să facă lecţii cu noi vara, în afara programului. Să citim cărţi şi articole, apoi să le discutăm. A zis: de ce nu? Chiar dacă nu trăieşte în apropiere şi are de publicat o carte până la toamnă. Am decis să ne amânăm vacanţele şi să ne adaptăm la programul lui. Restul profesorilor sunt buni, chiar tare buni, dar nu am vrea să ne amânăm vacanţele doar pentru a sta în bibliotecă, apoi să dezbatem idei. Am fost la tot felul de prelegeri cu oameni pe car[...]

    Citește mai departe