• * Text scris la comandă. Mama mi-a dat link-ul cu plângerea şi a zis dacă vrea să scriu. Eu am vrut. * Pentru a citi, ascultăm asta   Eu am mai scris despre Fete de la Musique. E un eveniment, ce are loc la fiecare început de vară, într-un loc pitoresc (la vreo 30 de kilometri de Chişinău), unde bei un vin bun, mănânci plăcinte, vorbeşti cu oameni frumoşi, asculţi muzică live şi dansezi prin iarbă sub lumina stelelor. Mergi printre copaci până la stejarul bătrân de câteva sute de ani, asculţi muzică cântată la tot felul de instrumente ale căror denumire nu le ştiu, şi mănânci cele mai gustoase plăcinte cu brânză şi verdeaţă din lume, făcute de soţia pădurarului. (Aici mai multe detalii) Sună foarte idilic. Aşa şi este! Fără publicitate, fără a fi sub patronajul cuiva. Oamenii aduc mâncare, aduc vin, se împart, stau pe păturele şi ascultă muzică de tot felul. De la Trigon si Transbalcanica până la....Și toți vin de bună voie, fără sponsori, primărie etc. Suprinsă am fost să aflu că [...]

    Citește mai departe
  • * Pentru a citi, ascultaţi asta.  Ţările mici au micile lor momente de glorie, de băgat în seamă peste graniţele ţării. Deseori, acestea nu sunt cele mai frumoase momente. Azerbaijan a rupt totul cu „Ty kto takoi, davai dosvidania”, noi avem profesorul de geografie de la Bălţi. 328,971 de vizualizări pe Youtube în cinci zile. 7,276 de comentarii, iar cât eu scriu asta, tot mai apare câte unul. Comentariile sunt de tot felul, despre cum ruşii au ajutat Bălţiul să se dezvolte, despre cum ruşii sunt toleranţi, chiar dacă ne numesc “moldovaşca”, despre cum l-am bate sau ucide pe profesor. *** În grupa mea învaţă cinci britanici, dintre care doi part-time, restul – vreo 27 suntem din toate colţurile lumii. Împart bucătăria cu alţi şapte oameni, dintre care nici un britanic, dar patru chinezi. În campus există magazin numai cu mâncare pentru asiatici. Iar conducerea universităţii, a promis că în curând va deschide restaurante cu specific naţional. Nu se simte că This is England c[...]

    Citește mai departe
  • În toată lumea sunt probleme cu media. Nu suntem chiar cei mai necăjiţi. Până şi BBC-ul are păcatele lui, unele mai recente, altele din istorie, bunăoară politica lor editorială legată de Irlanda de Nord în anii '80. Italia are televiziunile pline de senzaţional ale lui Berlusconi, iar Ungaria are o lege dubioasă şi cam nedemocratică a presei. Există şi cazuri mai fericite, germanii cred că media lor este corectă şi imparţială. Presa trebuie să aducă profit, ca orice corporaţie. The Sun-ul lui Murdoch cu nonşalanţă a tot trecut de la laburişti la conservatori, şi înapoi, iar unele victorii ale vreunui partid, chiar şi le asumă. În ciuda faptului că peste tot în lume e rău, eu totuşi cred într-o presă mai bună. De ce? Pentru că există valori, există consecvenţă, există reputaţie care trebuie menţinută şi există demnitate. Cuvinte cam grele, cam serioase, dar uneori mai importante decât profit. Uneori. Rar. În statele mari, este mai simplu să nu îţi pese de valori, de demnitate şi [...]

    Citește mai departe
  • Ce ar zice Ştefan cel Mare dacă ar afla că statul în care doi ani am fost un cetăţean model, am plătit impozite, am respectat toate regulile, am păstrat optimismul (e şi asta un efort) şi am povestit altora despre cum vom ajunge o istorie de succes (un efort şi mai mare), acest stat vrea să mă ţină departe de casă? Ministrul transporturilor a zis că istoria cu low cost-urile s-a terminat, nu văd să fie tare trist. Numai 400 de dolari mi-au trebuit să iau bilet de avion să ajung de aceste sărbători acasă. Toţi colegii mei ajung cu 100 de euro, dus-întors, chiar cu câteva zile înainte de zbor. Alţii de la alt capăt de lume ajung cu 1000 de dolari. Nu, eu pentru patru ore, am de plătit 400. Şi asta e cel mai ieftin, cu date deloc convenabile, adică nu chiar sărbători până la capăt. M-am săturat să tot merg la Bucureşti să ajung undeva în vacanţă, m-am săturat să planific vacanţele cu un an înainte. M-am săturat. Eu n-am rude care lucrează peste hotare, dar ei cred că sunt şi m[...]

    Citește mai departe
  • Când merg prin lume, ca orice turist, mă fotografiez lângă clădirile frumoase şi cunoscute ale oraşelor. Uneori mai încerc să le ţin pe palme, dar încă nu îmi reuşeşte această şmecherie fotografică populară în ţara noastră. *** Orice persoană care are măcar o mică putere de a schimba ceva, ştie câteva lucruri elementare: Nu poţi fi bun la toate. Unii sunt buni inovatori, alţii sunt buni la a recunoaşte şi promova inovatorii, unii sunt buni organizatori şi tot aşa. Trebuie să înţelegi la ce eşti bun, să îţi faci lucrul bine, dar cel mai important, să nu îi încurci pe alţii să şi-l facă. Este firesc, chiar recomandabil, să angajezi oameni mai deştepţi ca tine, pentru că, vezi punctul 1, nu poţi fi bun la toate. De fapt, punctul unu şi doi combinate, dar contează echipa, nu poţi face nimic singur. Nu contează cât de mult lucrezi şi că există o mână de oameni care ştiu acest lucru, dacă nu se văd rezultate, mai mult ca atât doar acţiuni care enervează şi aduc la disperare,[...]

    Citește mai departe
  • Această postare nu are cum să aducă like-uri, nu e despre micul Istanbul (deși în curand și asta), nu este despre Alians, despre acuzaţiile către Plahotniuc, despre cât de rău e de trăit în Moldova sau cum trebuie policlinici pentru oamenii de vârsta a patra, pentru că Viorel nu poate sta normal în rând. Nu, această postare e despre un simplu om. Nouă luni în închisoare e mult. Prea mult. Nouă luni în închisoare când ai doar 18 ani e prea dur. Mult prea dur. Nouă luni în închisoare în Tiraspol? Inimaginabil! Alexandru este acuzat de terorism, mai multe detalii aici. Unii zic că în liceul „Lucian Blaga”, deja unicul liceu roman de la Tiraspol, mai mereu autorităţile transnistrene văd teroriști. În patru pagini de căutare pe Google „Alexandru Bejan”, am dat de vreo şapte rezultate relevante, dintre care ziarul „Adevărul”, „Jurnal de Chişinău” și o stire la Publika. Ziarul „Adevărul” fiind unicul care a scris cu regularitate despre acest caz. Cam atât. De-acolo aflăm că premierul[...]

    Citește mai departe
  • Vreo câţiva ani în urmă, mă plimbam în unul din cele mai frumoase oraşe de pe Planetă, prin Viena. Într-o cămeruţă dintr-o ogradă mică exersase (sau cântase) cândva Mozart. M-am uitat în jur la geamuri, la copaci, la arhitectură, la balcoanele cu ornamente, am ieşit din ogradă am mers câţiva paşi pe stradă, era unul din acele momente când sufletul se umple de frumuseţe şi e aproape să explodeze, dar apoi te linişteşti şi savurezi. Atunci mi-am zis: -          Dacă mă năşteam în atâta frumuseţe şi cultură, eram cu certitudine demult o faimoasă scriitoare sau artistă. Eram mulţumită de mine, pentru că hotărâsem că soarta a făcut să mă nasc într-o ţară în care să am şanse, dar puţine. Tare puţine. Desigur, asta a durat câteva secunde, pentru că eu am mai citit şi mai gândesc. La alţii asta durează o viaţă. Nu, eu nu sunt o artistă faimoasă sau un om de ştiinţă care va schimba istoria, pentru că m-am născut în Moldova, ci pentru că mi-i lene şi nu am talent. Dar este mult mai simp[...]

    Citește mai departe
  • Să generalizăm. Moldovenii de-acasă au două probleme mari când se întâlnesc cu moldovenii de peste hotare. Dacă se începe o dezbatere mai aprinsă în care fiecare  învață pe celălat cum să trăiască corect (deși deja de aici începe problema), moldoveanul de-acasă va tuna: -          Dar tu ce ai făcut pentru țară?! Moldoveanul de acasă chiar așteaptă un răspuns la această întrebare. Dar care sunt criteriile pentru a evalua asta moldoveanul de-acasă nu știe. Iar la întrebarea ce a făcut el, moldoveanul de acasă, pentru țară, el va începe să vorbească tare mult, pentru că nu știe răspunsul. Nu știu ce înseamnă a face ceva pentru țară. Am plătit și eu impozite doi ani. Mare lucru nu simt că am făcut. Spun mulțumesc când plătesc la magazin, spun mulțumesc când ies din microbuz și iarăși asta nu înseamnă nimic. Să mori pentru țară? Faptul că mori pentru ceva, nu înseamnă obligatoriu că este o cauză bună sau că ai făcut chiar ceva util. Poate nenea din Boldurești a făcut ceva pe[...]

    Citește mai departe
  • Explicație: Mark Twain zicea că: Only two things we'll regret on deathbed - that we are a little loved and little traveled (Только о двух вещах мы будем жалеть на смертном одре — что мало любили и мало путешествовали) și Dovlatov spunea că У нас есть свобода и молодость. А свобода плюс молодость вроде бы и называется любовью. Eu uit, scriu să nu uit. Și aș putea să scriu numai pentru mine, dar adaptând citatul lui Ellsworth Toohey eu sunt autosuficientă, dar mai am nevoie de audiență uneori. (Atenție: text tare lung! Ah, da, mare talent la fotografiat nu am, adică deloc.) Pe-un picior de plai Vara mea trebuia să înceapă undeva prin Cornwall, în Marea Britanie, apoi pe Ben Nevis, prin Scoția, apoi vreo câteva zile căscând gura prin Londra, luând prânzul cu Mariana și citind prin parcuri, apoi prin Bath și, în sfârșit, Stonehenge. Biletul era cumpărat și traseul era făcut cam din ianuarie. Dar uneori nu totul iese așa cum planifici, iar după cum se adeverește mai apoi, iese chia[...]

    Citește mai departe
  • Ieri, colega mea de cameră din Zimbabwe, se apropie de mine, mă oprește din scris, îmi scoate căștile din urechi și îmi zice foarte timid: am citit ceva despre țara ta, ceva nu tare bun. O să îl parafrazez pe Pușkin care zicea că desigur își disprețuiește țara din cap până în picioare, dar este trist dacă vreun străin împărtășește același sentiment. De aceea eu eram emoționată. În capul meu erau tare multe idei: trafic de ființe umane, trafic de arme, vânzare de organe interne. Niște asocieri frumoase, nu-i așa? -          Era despre traficul de ființe umane. -          A, da, era așa ceva, dar nu mai este o problemă atât de mare. Sincer. De vreo câțiva ani nu citim prin ziare istorii despre fete traficate prin țările balcanice sau Turcia. Simțeam că trebuie să o conving că spun adevărul. Din cunoștințele mele foarte limitate despre subiect, i-am povestit despre moldovenii tare săraci de la sfârșitul anilor ’90, care migrau la munci peste hotare, fete tinere cărora li se[...]

    Citește mai departe
  • Există un moment în care nu mai știi ce să răspunzi la întrebarea: da’ tu când pleci din țară? Vreo câțiva ani funcționează varianta: încă-s tânără. După un timp te temi să mai spui asta, nu cumva cineva să îți amintească că “You are not getting younger!” Sunt oameni despre care știi că mai devreme sau mai târziu vor pleca la învățat. Nu, nu în România, undeva mai departe, mult mai departe. Eu m-am încăpățânat, apoi am cedat și plec. Plec să mă întorc. Dar despre asta altă dată. *** Oamenii din țările în curs de dezvoltare au nevoie de o școală de pregătire până a ajunge în Anglia. Nu este vorba de cunoștințe generale, dar cum să scriem. Toți trebuie să ne învățăm să scriem. Trebuie să scăpăm cumva de complexul cuvintelor complicate și repetatul second-hand-ist al ideilor altora ca și cum ar fi ale noastre. Unul din workshop-urile obligatorii era despre plagiarism. Scurt și clar despre ce viață oribilă vei avea dacă o să copiezi. Cum zicea instructorul irlandez, și uneori mult[...]

    Citește mai departe
  • E tare trist să vezi monumentul lui Lenin, așa, bucățele, la Dondușeni. Trist e atunci când citești mai mult de o carte de istorie. Într-o zi, Consiliul a constatat că  nu mai are nevoie de monument. Puțin îmi pasă dacă are dreptate sau dacă n-are și când a fost momentul critic în care istoria și necesitățile poporului s-au schimbat, dar mai ales au fost conștientizate. *** La începutul anilor ’90, monumentul lui Marx și Engels de Dubinovschi a fost vandalizat, apoi demontat, apoi ascuns de ochii lumii, apoi s-a evaporat. Așa, pur și simplu. Se zice că era un monument bun, și Dubinovschi era unul din cei mai buni sculptori. *** Cred că nu sunt puțini cei care fotografiază toate monumentele lui Lenin. Sunt atât de diferite, atât de interesante și ciudate pe lângă toate bisericile din orășele și sate. E absolut evident anacronismul lor și faptul că trebuie demontate. Dar ca să nu supărăm pe nimeni, să nu le distrugem, să facem muzeul Leninilor! Serios. *** Polonezii n-a[...]

    Citește mai departe