Publicaţii
Republica Moldova între civilizaţia estică şi cea vestică în contextul intereselor geopolitice[1]
Victor SACA
Republica Moldova, Chişinău
Facultatea Relaţii Internaţionale,
Ştiinţe Politice şi Administrative
Catedra Ştiinţe Politice şi Educaţie Civică,
doctor habilitat, profesor
Vlada CIOBANU
Republica Moldova, Chişinău
Facultatea Relaţii Internaţionale,
Ştiinţe Politice şi Administrative
Catedra Ştiinţe Politice şi Educaţie Civică,
studentă
In a multipolar and complex world, it is easier and more efficient to divide it into civilizations in order to understand and to analyze the political and geopolitical processes. The borders of the civilization are not stable, they are flexible. The countries situated near these frontiers have to stand to a lot of problems, mainly identity ones.
Republic of Moldova is situated between the Eastern and Western civilizations and it is marked by the transdniestrian conflict, a geopolitical conflict in which the interests of the West (Europe and The United States of America) clashe with Russia’s interests. This situation entails problems in the political, economic and cultural life. Therefore this internal context generates permanent oscillations in the foreign policy of the country. On the other hand the population tends to duality and polarity that regards their identity self-definition – fact confirmed by many polls. To overcome this identity crisis and to make back into the big European family, it is necessary to elaborate and implement explicit and stable European policies.
Conceptul de civilizaţie. Specificul civilizaţiei
Noţiunea de civilizaţie este una din cele mai discutabile în rîndurile savanţilor. Unii dintre aceştia abordează această noţiune în legătură cu analiza anumitor epoci istorice (civilizaţie antică, civilizaţie medievală, civilizaţie modernă), alţi cercetători o conexează cu factorul religios (civilizaţie creştină, civilizaţie musulmană), cei de-ai treilea o utilizează în raport cu paradigma geografică (civilizaţie asiatică, civilizaţie indiană, civilizaţie chineză, civilizaţie vestică, civilizaţie estică), cei de-ai patrulea o canalizează spre un anumit mod de relaţii sociale, mod de producţie. Or, aceste abordări ale fenomenului civilizaţiei nu exprimă întreaga lui complexitate, bogăţie de conţinut.
În opinia noastră civilizaţia înseamnă mult mai mult decît cele remarcate, cuprinzînd diverse fenomene şi procese. Actualmente, într-o lume complexă, multipolară şi multiculturală a împărţi lumea în civilizaţii este destul de problematic, dar şi necesar, întrucît atare împărţire se impune drept instrument, care ne ajută să analizăm diversitatea proceselor sociale, inclusiv geopolitice. În acest context, termenul de civilizaţie reprezintă cel mai înalt nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii într-o epocă dată, a unui popor, a unui stat. El vizează valorile, regulile, instituţiile şi modurile de gândire dominante într-o societate. În sensul larg al cuvîntului civilizaţia conjugă organic cultura materială şi spirituală a omenirii la o anumită etapă istorică. Pornind de aici civilizaţia este gradul suprem de clasificare/identificare a comunităţilor, fenomenelor, proceselor sociale. Astăzi, fiecare popor, cetăţean poate să se definească prin mai multe grade de identitate. “Un rezident al Romei – menţionează S.Huntington – se poate defini pe sine însuşi prin variate feluri ca roman, italian, catolic, creştin, european. Civilizaţia de care aparţine este cel mai răspândit nivel de identificare cu care el se identifică puternic. Civilizaţiile sunt cel mai mare “noi” înăuntrul căruia ne simţim din punct de vedere cultural acasă şi deosebiţi de ceilalţi “ei” din afară”[2]. În viziunea savantului civilizaţiile nu au graniţe bine delimitate, nici chiar începuturi şi sfârşituri precise. Oamenii pot şi chiar redefinesc identităţile şi, ca rezultat, compoziţia şi forma civilizaţiilor se schimbă în timp. Culturile oamenilor interacţionează şi se suprapun. Gradul prin care culturile civilizaţionale se aseamănă sau diferă una de alta variază de asemenea considerabil. Civilizaţiile sunt entităţi semnificative, şi în timp ce liniile dintre ele sunt rareori fixe, ele sunt reale[3].
Anume această mobilitate a graniţelor, de care vorbeşte
Civilizaţia estică şi cea vestică
Vestul pentru
Civilizaţia vestică se identifică cu o democraţie avansată, de aici rezultă anumite trăsături fundamentale ale ei:
· Statul de drept, în care se asigură supremaţia dreptului şi legii, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, responsabilitatea reciprocă a cetăţeanului şi statului;
· Pluripartidismul sau bipartidismul, ca factori – cheie a pluralismului politic ce exclude orice formă de monopolism;
· Cultură politică participativă, ca tip active de cultură politică orientat în mod explicit atît spre aspectele de input, cît şi spre cele de output ale sistemului politic;
· Principiul majorităţii, ca piatră de temelie a democraţiei contemporane ce oferă garanţii de respectare şi apărare a drepturilor minorităţii;
· Principiul separării reale a puterilor în stat în legislativă, executivă, judecătorească ce presupune controlul şi echilibrul reciproc al lor în limitele legii;
· Principiul egalitate (şanselor, în faţa legii etc.), axat pe asigurarea posibilităţilor democratice reale de participare a cetăţenilor în procesul politic;
· Garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ca condiţie sine qua non de funcţionare a democraţiei;
· Existenţa unei societăţi civile funcţionale, capabilă să se impună drept partener real al statului, să efectueze un control democratic, eficient asupra acestuia;
· Experienţă democratică, ca factor de raţionalizare a vieţii sociale, de asigurare a progresului social;
· Economie de piaţă, libera concurenţă, ce asigură relaţii economice avansate în centrul cărora se află Homo oeconomiks.
Civilizaţie estică, spre deosebire de cea vestică, este evident contadictorie, pătrunsă de elemente opuse, chiar antinomice, ce iau forma unor combinări caudate, bizare de valori, orientări, unor dihotomii erodate, denaturate. Pornind de aici Rusia până astăzi rămâne a fi sfâşiată din punct de vedere civilizaţional. Dar, în acelaşi timp ea reprezintă nucleul pentru civilizaţia ortodoxă. Aceasta apare ca rezultat al ascendenţei sale bizantine, religie distinctă, având 200 de ani dominaţie tatară, despotism birocratic şi expunere limitată la Renaştere, Reformă, Iluminism şi alte experienţe occidentale.
Deci, Rusia ca reprezentant principal al civilizaţiei estice este caracterizată prin:
· Amestec de elemente disparate la capitolul democratizare (democratic, autoritar, totalitar), ce devalolizează însăşi procesul democratizării;
· Imperialism, adică promovarea unei politici externe de extindere şi/sau de menţinere a dominaţiei (dictatului) asupra altor ţări;
· Reminiscenţe monarhice, venite pe unda renaşterii postsovietice din Imperiul Ţarist;
· Cultura politică patriarhală şi de supuşenie, înpletită paradoxal cu un anumit element democratic, participativ;
· Etatism, adică procesul de etatizare a vieţii sociale, economice, de suprapreciere a rolului statului în organizarea şi administrarea ei;
· Paternalism, adică obişnuinţa de a fi sub tutela paternală din partea puterii statului;
· Servilism, adică atitudinea servilă, slugarnică, linguşitoare faţă de conducere. În acest context rămîn actuale cuvintele marelui filozof rus N.Berdiaev[4], care menţiona că Rusia este ţara servilismului şi supuşeniei fără precedent, ţara lipsită de conştiinţa personalităţii, unde nu se apără demnitatea acesteia;
· “Democraţie suverană”, prin care se supraapreciază prerogativele suveranităţii statului, îndeosebi reglementarea şi controlul activităţii populaţiei în realizarea procesului democratic;
· Actualmente Rusia oscilează între conceptele de civilizaţie, imperiu şi democraţie suverană pentru a-şi redefini rolul şi locul său civilizaţional după destrămarea URSS.
Orientarea conducerii Republicii
În 2001, în rezultatul alegerilor parlamentare, vine la putere Partidul Comuniştilor, care câştigă aceste alegeri sub lozincile consolidării relaţiilor cu ţările CSI şi chiar integrării Moldovei în uniunea Rusia-Belarus. În primul an de preşedinţie, V.Voronin s-a întâlnit des cu preşedintele rus V.Putin, declarând nu o dată că “Rusia şi
La început, şeful statului părea să aibă o viziune marxist-leninistă clasică asupra poziţiei Moldovei în ierarhia internaţională. El a descris
Conducerea comunistă a mai încercat să folosească limba rusă ca limbă oficială, dar mai ales să propage conceptul de “moldovenism” pentru a creea şi a susţine o identitate deosebită de cea română, ba chiar una anti-română. Totodată, conducerea de la Chişinău deseori s-a plâns instituţiilor europene de faptul că România se implică în treburile interne ale ţării. Deci, un fel de război rece se începuse între Moldova şi România, care cu oscilaţii continuă până în prezent.
Un punct de cotitură în relaţiile dintre Moldova şi Rusia, dar mai important, o premisă pentru orientarea spre Europa, au fost eforturile Rusiei de a “rezolva” conflictul transnistrean prin aşa-numitul “memorandum Kozak”, elaborat în noiembrie 2003. V.Voronin era gata să semneze acest memorandum, care printre altele stipula prezenţa militară a trupelor ruseşti in Moldova ca garanţie timp de 20 de ani, şi de a conferi un statut aproape egal Transnistriei cu cel al Moldovei în cadrul unei federaţii.
Era programat ca V.Putin să viziteze Moldova cu ocazia ceremoniei pentru semnarea memorandumului Kozak. Totuşi, vizita lui Putin a fost anulată, deoarece Voronin în ultimul moment a refuzat să semneze tratatul. Voronin a cedat presiunii protestelor organizate în stradă de către Iurie Roşca, dar mai ales la insistenţele SUA, UE şi OSCE (deşi OSCE şi SUA au susţinut mai înainte ideea unei federalizări pentru a rezolva conflictul transnistrean).
Or, dupa votul din 4 aprilie 2005, putem spune cu certitudine că V.Voronin a cedat nu din cauza presiunilor lui Iu.Roşca, ci din cauza celor din partea occidentului. Roşca a fost doar o scuză a lui Voronin faţă de ruşi.
Un alt motiv al acestor evenimente ar fi fost teama lui V.Voronin de o “revoluţie a rozelor” asemeni celei din Georgia, dar în schimb şeful statului a fost destul de inteligent pentru a-şi reorienta poziţia jucând rolul unui naţionalist şi pro-european, astfel asigurând victoria PCRM în martie 2005 şi alegerea sa ca preşedinte în aprilie 2005. Odată ales preşedinte, V.Voronin a declarat că “Rusia trebuie să renunţe la ambiţiile sale imperialiste şi să trateze aceste state (ex-sovietice) ca state independente”.
Astfel, din 2005 începe „luna de miere” (după cum titrau anumite ziare) dintre noi şi Europa. Anume de atunci elita guvernantă a ţării a efectuat paşi concreţi în scopul apropierii Moldovei de Uniunea Europeană. Realizarea acestui deziderat a devenit astăzi obictivul prioritar al politicii externe şi al interesului naţional al Republicii Moldova. În acest sens o mare importanţă penru statul nostru o are semnarea la 22 februarie 2005 la Bruxelles a Planului Individual de Acţiuni „Uniunea Europeană – Republica Moldova”. Acest document, propus de către UE, a devenit pentru Moldova o ofertă substanţială a unor relaţii de colaborare şi parteneriat, o fază pregătitoare, tranzitorie de la aceste relaţii la cele de integrare. Totodată, Planul de Acţiuni se impune drept un prim pas penru Republica Moldova de a se încadra mai dinamic în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV), şi respectiv o modalitate de apropiere de Uniunea Europeană.
Paralel cu cele menţionate politica internă şi externă a Republicii Moldova din ultimii ani, interesul ei naţional au fost permanent ştirbite de către Rusia. Prin menţinerea contingentului militar rusesc în Transnisria este ştirbită însăşi existenţa Repulicii Moldova, ca stat suveran şi independent. În calitate de arbitru în formatul „5+
Scoaterea Moldovei din raza de influenţă decisivă a Rusiei deja mult timp nu este posibilă din cauza deficitului de eforturi şi de voinţă a guvernanţilor de
Orientarea populaţiei
Dacă conducerea de la noi se orientează sau se reorientează spre Est sau Vest datorită unor interese, atunci şi poporul este la fel. Există trei tendinţe de bază în dorinţa de orientare a populaţiei spre diferite uniuni sau comunităţi:
1. orientarea spre Uniunea Europeană;
2. orientarea spre a rămâne în Comunitatea Statelor Independente;
3. nici CSI, nici UE.
Astfel, sondajele de opinie efectuate în ultimii ani la solicitarea Institului de Politici Puublice demonstrează o percepereşi o orientare diferită a populaţiei privind aderarea sau neaderarea ţării la UE, rămînerea sau nerămînera ei în cadrul CSI (tab.1)
Tabelul 1. Rezultatele răspunsurilor privind orientarea politicii externe a Republicii Moldova (în %)
|
|
Noiembrie 2001 |
Noiembrie 2002 |
Noiembrie 2003 |
Mai 2004 |
|
Rămînem in CSI |
35 |
38 |
27 |
30 |
|
Ne integrăm in UE |
47 |
38 |
51 |
47 |
|
Nici CSI, nici UE |
- |
4 |
4 |
2 |
|
NŞ/NR |
18 |
20 |
18 |
21 |
Sursa: Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova, IPP, Noiembrie 2001, p.64; Noiembrie 2002, p.65; Noiembrie 2003, p.67; Mai 2004, p.69.
Opinia populaţiei, conform datelor Barometrului, demonstrează că dinamica orientării privind opţiunea europenă, ca şi cea a orientării privind rămînerea în CSI, este în creştere/descreştere, însă creşterea ce ţine de CSI rămîne mult în urma celei de integrare euopeană. Opţiunea europeană a populaţiei este constantă sau în creştere şi vis-a–vis de răspunsul la întrebarea “Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Dvs. aţi vota pentru sau contra?” (tab. 2)
Tabelul 2. Rezultatele răspunsurilor la întrebarea despre eventualul referendum, organizat duminica viitoare cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (în %)
|
|
Aprilie 2003 |
Noiembrie 2004 |
Decembrie 2005 |
Noiembrie 2006 |
Mai 2007 |
|
Aş vota pentru |
61 |
66,4 |
64,3 |
68,4 |
72,1 |
|
Aş vota contra |
6 |
5,4 |
8,5 |
6,3 |
7,2 |
|
Nu aş participa |
6 |
3,6 |
3,2 |
6,1 |
4,1 |
|
Nu ştiu, nu m-am decis |
27 |
17,4 |
- |
16,1 |
12,4 |
|
Nu răspunde |
- |
7,2 |
9,6 |
4,1 |
4,1 |
Sursa: Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova, IPP, Aprilie 2003, p.60; Noiembrie 2004, p.72; Decemrie 2005, p.62; Noiembrie 2006, p.97; Mai 2007, p.95.
Astfel, sondajul efectuat în mai 2007 de către Institutul de Politici Publice atestă că în cazul organizării unui referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană, 72,1% din populaţie s-ar pronunţa pentru aderare. Principalul stat care poate ajuta cel mai mult Republica Moldova în procesul de aderare la UE, conform opiniei a aproximativ 54,6 la sută din populaţie, este România[6].
În acelaşi timp, 30% dintre respondenţi au menţionat că Republica Moldova poate deveni membru cu drepturi depline în UE în viitorii 10 ani, iar aproximativ 20% dintre aceştia întrezăresc această perspectivă doar în viitorii 20-25 ani[7]. Printre obstacolele principale în calea aderării la UE se evidenţiază, în opinia tuturor participanţilor la sondaj, situaţia economică a Republicii Moldova (33%) şi corupţia (22%)[8] .
Aproximativ 34% (adică, constant în comparaţie cu perioadele precedente) din populaţie ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la NATO în cazul unui referendum, iar 32% cred că decizia conducerii Republicii Moldova de a extinde relaţiile cu NATO, prin adoptarea şi implementarea unui Plan Individual de Parteneriat Moldova – NATO, va consolida, în general, securitatea naţională a ţării[9] .
O concluzie generală cu privire la aceste date ar fi faptul că dorinţa de a se orienta spre Vest creşte, iar cea de a rămâne în CSI scade. Dar aceasta nu înseamnă cu obligativitate că oamenii se idenitfică mai mult ca fiind europeni. Ei speră că aceasta va duce la o creştere economică şi o dezvoltare a ţării pe toate planurile. Sondajele arată că aderarea la UE este percepută de moldoveni ca o creştere a nivelului de viaţă şi nu ca acceptare a valorilor occidentale. Un sondaj chiar arată că 2/3 din populaţie sunt de acord ca în ţară să activeze un singur partid!
Deci, nu valorile europene fac moldovenii deschişi spre Europa, ci anume problema îmbunătăţirii a nivelului de trai. Moldovenii încă nu conştientizează şi mai ales nu asimilează valorile europene. Ei se află între civilizaţia occidentală şi cea ortodoxă, cînd nici una din ele încă nu este predominantă.
Una din multele cauze ale acestei dezorientări ar fi identitatea moldovenilor, altfel spus naţionalitatea. Deşi în contextul civilizaţional nu se consideră a vorbi despre naţiuni, aceasta este, totuşi, rezonabil în cazul Moldovei.
Dacă luăm ca reper abordarea germană a naţiunii atunci aceasta priveşte naţiunea ca un etnos, adică o comunitate de oameni ce vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură,aceleaşi tradiţii, locuiesc pe un teritoriu comun şi au un strămoş comun. În cazul nostru apare o contradicţie între a fi moldovean sau a fi român, părerile sunt împărţite, iar ambiguitatea persista în societate şi este speculată activ sub aspect politic. De exemplu, guvernarea actuală ne defineşte drept stat polietnic în varianta română şi stat multinaţional – în rusă, fapt ce implicit creează confuzii.
Dacă luăm ca sistem de referinţă abordarea franceză a naţiunii, atunci naţiunea reprezintă cetăţenii unui stat. În statele care au un număr mare de minorităţi naţionale / etnice această abordare este uzuală (de exemplu, SUA, Canada, Australia, Franţa). Această direcţie ar fi potrivită şi pentru Moldova, doar că iar se insistă asupra ideii de a fi român, a fi moldovean, a fi rus sau ucrainean. Minoritaţile de aici nu se identifică cu statul sau cu cetăţenia acordată de stat, ei sunt mai întâi ruşi, bulgari, ucraineni, iar apoi cetăţeni ai Moldovei. Formula „suntem toţi moldoveni(cetăţeni ai Republivcii Moldova), indiferent de provenienţa etnică” ar fi una de succes pentru consolidarea statalităţii Republica Moldova. Dar pentru aceasta statul trebuie să inspire încredere, mândrie şi nu jenă.
Neavând un grad de identitate primar, fundamental, cum îl au majoritatea ţărilor europene, este greu pentru Moldova să asimileze valori europene, atâta timp cât pe ale sale nu şi le-a asimilat, iar mai rău, încă nu le-a conştientizat. Doar o identitate europeană se construieşte pe o identitate naţională.
Interese ale Estului şi ale Vestului în Republica Moldova
Din partea Estului interese deosebite(geopolitice) privind Moldova a avut şi are Federaţia Rusă. În acest sens fostul ambasador al Fedreaţiei Ruse la Chişinău N.Reabov în unul din discursurile sale a declarat: „Eu nu ştiu ce interese are America care a aflat doar ieri ce este Moldova, după ce a căutat-o îndelung pe hartă… Rusia are interesele sale legitime, necontestate de nimeni, în primul rând pe întreg spaţiul ex-sovietic. Rusia are toate drepturile ca interesele ei să fie respectate, luate în consideraţie, iar atunci când sunt ignorate să-şi apere aceste interese. Noi, în calitate de mare putere nu intenţionăm sub nici o formă să renunţăm la aceste interese.” Pentru a-şi menţine interesele sale aici Rusia a şi preferat crearea unei enclave – Transnistria, care, după părerea unor analişti, ar fi un cap de pod pe direcţia Balcanilor, dar şi “un cuţit în spate Ucrainei”.
În circuitul intereselor geopolitice ale Rusiei se înscriu şi declaraţiile recente ale oficialilor ruşi în care aceştea au renunţat definitiv la obligaţiile de a retrage trupele din Transnistria, făcute în 1999 la Istanbul. Retragerea trupelor, consideră ei, este condiţionată de «rezolvarea definitivă a diferendului transnistrean».
Cît priveşte interesele economice ale Rusiei în zonă ele se reduc la instaurarea controlului asupra reţelelor magistrale spre Europa de gaz şi electrice.
Din partea Vestului interesele geopolitice în zonă se rezumă la următoarele:
· Propagarea universalismului occidental, care ar menţineşi ar multiplica puterea de atracţie a Occidentului în faţa noilor democraţii;
· Construcţia unui “cordon sanitar”. După cum spunea G.Kennan în primul volum al memoriilor sale, Rusia se teme de orice ce se aseamană cu un efort de a construi un “cordon sanitar” în jurul ei şi care aduce a încercuire;
· Extinderea NATO spre hotarele Rusiei. În acest obiectiv se înscriu şi recentele hotărâri ale SUA de a da undă verde aderării la NATO a Georgiei şi Ucrainei.
· Odată cu extinderea UE spre Est în 2007 şi cu obţinerea de către Republica Moldova a statutului de ţară-vecină, interesele occidentului se axează pe menţinerea stabilităţii militare, politice şi economice în
Între Est şi Vest
Rolul Republicii
În mai 2005, preşedintele V.Voronin a asistat în Moscova la sărbătorirea a 60 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei (în terminologia occidentală – al doilea război mondial), deşi omologii săi din Georgia şi Azerbaijan au boicotat acest eveniment. Aflându-se acolo el a vorbit la un post de radio rusesc, spunând că “Rusia şi
Oscilând între interesele Estului şi Vestului, dar fiind criticat de către Vest de faptul că nu propagă o adevarată democraţie, un adevărat liberalism, V.Voronin participă la summit-ul CSI din iulie 2006 în care anunţă că Moldova nu se va retrage din CSI, dar în acelaşi timp el a criticat Rusia pentru că susţine mişcarea separatistă de la Tiraspol. În asemenea împrejurări, pe de o parte, persistă dependenţa Moldovei de energia rusească şi de piaţa rusească, iar pe de altă parte o eventuală rezolvare a conflictului transnistrean cu ajutorul Europei ar fi un pas important spre UE şi spre democratizarea internă (atât
Pentru ca Moldova să se integreze în UE există necesitate vitală de a se reforma şi de a-şi dezvolta economia, fiindcă acest proces este în relaţie de interdependenţă şi complementaritate cu procesul democratizării. Pornind de aici, analistul economic V.Ioniţă consideră că “Ceea ce, în ultimii doi ani, s-a proclamat drept reforme, reprezintă în realitate nişte mimări de prost gust… lipsa reformelor sau mimarea lor a dus la crearea unui mediu insuportabil pentru business şi, drept consecinţă, la scăderea volumului producţiei industriale. Cel mai trist este că această scădere va fi asociată cu interdicţiile impuse de Rusia şi nu cu incapacitatea guvernării, ceea ce înseamnă că iarăşi nu va fi remarcată necesitatea reformării sistemului economic”[10].
Totodată, politologii remarcă că deşi din punct de vedere instituţional
Republica
Astfel, conducerea Republicii
Ideea integrării în UE este exploatată la maximum, dar nici o măsură până la urmă nu este întreprinsă. Mai mult, recentele atacuri ale lui Voronin şi ale Guvernului Republicii Moldova la adresa României sunt un act iraţional, care, după cum comenta opoziţia de la Chişinău, nu sunt doar un atac la adresa Bucureştiului, ci şi la cea a UE. Presedintele delegaţiei Parlamentului European în Comisia de cooperare parlamentară UE – Republica Moldova, M.Mikko a declarat că nu este nevoie ca oficialii moldoveni să se deplaseze întotdeauna la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentantii UE, ci este suficient să mearga la Bucureşti. Iar „Relaţiile Republicii Moldova cu România înseamnă relaţii cu Uniunea Europeană”.
Între timp, relaţiile cu Rusia se încearcă a fi apropiate. Astfel, un eveniment ar fi vizita vicepremierului A.Stratan, ministru al afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, din 6 aprilie 2007 la Moscova unde s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov şi alte oficialităţi ruse. Un comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei notează, de asemenea, că cei doi miniştri de externe “au examinat într-o atmosferă de sinceritate şi constructivă problemele de ordin practic ale colaborării bilaterale, inclusiv starea şi perspectivele relaţiilor comerciale”. Totodată, a fost pusă în discuţie şi problema transnistreană, astfel se mai precizează comunicatul de la Chişinău că “Partea rusă şi-a reiterat disponibilitatea reglementării politice a problemei în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei şi s-a pronunţat pentru elaborarea statutului juridic special al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova”.
În aceaşi timp, la ambasada Rusiei în
În pofida impedimentelor apărute în ultimi ani (îndeosebi de ordin economic, politic) Republica Moldova încearcă să restabilească relaţiile sale economice, politice şi diplomatice cu Rusia, iar Rusia se declară a fi deschisă spre un dialog. Întru această cooperare, conducerea de la Chişinău jertfeşte, şi nu pentru prima oară, relaţiile sale cu România. Totuşi, deteriorarea relaţiilor cu statul vecin nu înseamnă cu obligativitate că relaţiile cu UE s-au răcit, pentru că Moldova a făcut din Ungaria un “avocat” al ei în procesul de integrare în UE, ca un exemplu serveşte deschiderea centrului de vize unic pentru UE care funcţionează în cadrul ambasadei Ungariei la Chişinau.
Concluzii
Rolul Republicii
Din punct de vedere geopolitic, dacă lucrurile ar fi lăsate să decurgă de la sine, atunci ar trebui să se aştepte ca Ucraina să intre în NATO şi atunci pentru a nu fi o “gaură neagră” ar adera şi Moldova (totuşi, nici Ucraina nu ne oferă mari speranţe, pentru că momentan şi ea este sfâşiată între vestul proeuropean şi estul prorus).
Tendinţa tradiţională a conducerii de la Chişinău de a cădea în extreme nu este tocmai potrivită, diplomatică şi raţională. Astfel, pentru a nimeri în graţiile Rusiei nu trebuie cu obligativitate să fim împotriva Europei sau a României. Pentru că după cum spunea S.Huntington: ”Ştim ceea ce suntem numai atunci când ştim unde suntem şi nu atunci când ştim împotriva cui suntem”. Pentru ca Moldova să se integreze în Europa nu trebuie să rupă relaţiile cu Estul, ci trebuie să le valorifice. Totodată, întreaga populaţie trebuie să înveţe să gândească şi să acţioneze în stil European, să se conformeze tradiţiilor europene şi să arate că merită să se întoarcă în Europa.
În acest sens, este necesară schimbarea elitelor politice, generaţiilor de politicieni din cei care vin din URSS şi implicit au mentalitatea respectivă, în una nouă, deschisă, cu viziuni europene. Totuşi, atâta timp cât conducerea stimulează exodul populaţiei active (între 500 şi 700 mii), construieşte o economie bazată pe remitenţe, iar pensionarii nostalgici sunt uşor manipulabili cu majorări derizorii, atîta timp incultura politică, pasivitatea, absenteismul, lipsa de infrormaţie vor persista. Situaţia rămîne incertă.
Cert este că nu trebuie să se aştepte ca cineva din exterior să rezolve problemele, ci Moldova să şi le rezolve singură neabuzând de ajutorul altor ţări. Eticheta de perioadă de tranziţie nu mai trebuie de promovat într-atât, pentru că devine cauză universală pentru toate eşecurile, tranziţia nu trebuie să devină un status-quo, o obişnuinţă, ea trebuie să se sfârşească.
Moldova luptă între Est, ce înseamnă trecut, şi Vest ce reprezintă noul. Valori occidentale şi valori estice se contrazic. Culturi şi tradiţii diferite se amestecă. Soluţia ar fi un echilibru, o cale de mijloc, şi anume conservarea specificului autohton integrat într-o civilizaţie europeană. Atunci cînd Moldova se va detaşa clar de crimele comunismului, atunci ea va fi pe calea cea dreaptă.
Bibliografie:
Араб-Оглы Е.А. Европейская цивилизация и общечеловеческие ценности. // Вопросы философии, 1990, №8.
Andronic N. Comitetul republican de anti-uzurpare a puterii. // „Săptămâna”, 2005, 4 noiembrie.
БердяевН. Судьба России.-Москва,1990.
Cebotari S. Interesul naţional al Republicii Moldova între Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.2 (XXIX), 2005. – Chişinău: USM, 2005.
Cooperare regională şi Integrare Europeană în Sud-Estul Europei: studii de caz. / coord. V.Moşneaga, R.Gorincioi, N.Ţveatcov. – Chişinău, USM, 2006.
Croitoru V. Geopolitica în Republica Moldova: dilemele conceptualizării, instituirii şi realizării. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.3 ( XXXIV), 2006. – Chişinău: USM, 2006.
Huntington S. Ciocnirea civilizaţiilor. – Bucureşti, ANTET, 1997.
Gorda Ş. Diplomaţia dublelor standarde. // 2002, 17 septembrie. www.IPP. md/comentarii1.PHP?l=roid=20.
Iuraşcu M. Dictaturi mai vechi, mai noi, mai virtuale. // Contrafort, 1-3 (87-89), ianuarie – martie, 2002.
Моисеев Н.Н. Палитра цивилизации: рознообразие и единство. // Человек, 1992, №3.
Moldova între Est şi Vest: identitatea naţională şi orientarea europeană. / Сoord. V. Moşneaga. – Chişinău, CAPTES, 2001.
Negru N. Din nou perestroica, în lipsa Frontului Popular. // «Jurnal de Chişinău», 2005, 6 septembrie.
Spinei T. Politica şi civilizaţia. // Politologia. Partea IV. - Chişinău: USM, 1998.
Tănase C. Un grav accident istoric. // «Timpul», 2004, 23 aprilie.
Prezentat la redacţie
la 10 septembrie 2007
1] Recenzent – doctor în ştiinţe politice, conferenţiar Cezar MÎNĂSCURTĂ
[2] Huntington S. Ciocnirea civilizaţiilor. – Bucuresti, ANTET, 1997, p.60.
[3] Idem
[4] БердяевН.Судьба России.-Москва,1990.
[5] ITAR-TASS (in English), 2001, 20 November; WNC, 2005, 26 May.
[6] A se vedea: Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova, IPP, Noiembrie 2006, p.96.
[7] Ibidem, p.93.
[8] Ibidem, p.94.
[9] Ibidem, p.100-101.
[10] http://www.info-prim.md/?x=&y=6988
[11] Andronic N. Comitet republican de anti-uzurpare a puterii. // “Săptămâna”, 2005, 4 noiembrie.
[12] Tănase C. Un grav accident istoric. // ”Timpul”, 2004, 23 aprilie.
[13] Iuraşcu M. Dictaturi mai vechi, mai noi, mai virtuale. // Contrafort, 1-3 (87-89), ianuarie – martie 2002.
[14] Negru N. Din nou perestroica, în lipsa Frontului Popular. // «Jurnal de Chişinău», 2005, 6 septembrie.
[15] Gorda Ş. Diplomaţia dublelor standarde. // 2002, 17 septembrie. www.IPP.md /comentarii 1. PHP?l=roid=20.