Publicaţii

Republica Moldova între civilizaţia estică şi cea vestică în contextul intereselor geopolitice[1]

Victor SACA

Republica Moldova, Chişinău

Facultatea Relaţii Internaţionale,

Ştiinţe Politice şi Administrative

Catedra Ştiinţe Politice şi Educaţie Civică,

doctor habilitat, profesor

Vlada CIOBANU

Republica Moldova, Chişinău

Facultatea Relaţii Internaţionale,

Ştiinţe Politice şi Administrative

Catedra Ştiinţe Politice şi Educaţie Civică,

studentă

In a multipolar and complex world, it is easier and more efficient to di­vi­de it into civilizations in order to understand and to analyze the political and geopolitical processes. The borders of the civilization are not stable, they are flexible. The countries situated near these frontiers have to stand to a lot of problems, mainly identity ones.

Republic of Moldova is situated between the Eastern and Western ci­vi­lizations and it is marked by the transdniestrian conflict, a geopolitical conf­lict in which the interests of the West (Europe and The United States of Ame­rica) clashe with Russia’s interests. This situation entails problems in the po­­litical, economic and cultural life. Therefore this internal context generates permanent oscillations in the foreign policy of the country. On the other hand the population tends to dua­li­ty and polarity that regards their identity self-definition – fact confirmed by many polls. To overcome this identity crisis and to make back into the big European family, it is necessary to elaborate and implement explicit and sta­ble European policies.

Conceptul de civilizaţie. Specificul civilizaţiei

Noţiunea de civilizaţie este una din cele mai discutabile în rîndurile sa­vanţilor. Unii dintre aceştia abordează această noţiune în legătură cu analiza anumitor epoci istorice (civilizaţie antică, civilizaţie medievală, civilizaţie mo­dernă), alţi cercetători o conexează cu factorul religios (civilizaţie creştină, civilizaţie musulmană), cei de-ai treilea o utilizează în raport cu paradigma geografică (civilizaţie asiatică, civilizaţie indiană, civilizaţie chineză, civiliza­ţie vestică, civilizaţie estică), cei de-ai patrulea o canalizează spre un anumit mod de relaţii sociale, mod de producţie. Or, aceste abordări ale fenomenului civilizaţiei nu exprimă întreaga lui complexitate, bogăţie de conţinut.

În opinia noastră civilizaţia înseamnă mult mai mult decît cele remarcate, cuprinzînd diverse fenomene şi procese. Actualmente, într-o lume complexă, multipolară şi multiculturală a împărţi lumea în civilizaţii este destul de pro­b­lematic, dar şi necesar, întrucît atare împărţire se impune drept instrument, care ne ajută să analizăm diversitatea proceselor sociale, inclusiv geopolitice. În acest context, termenul de civilizaţie reprezintă cel mai înalt nivel de dez­voltare materială şi spirituală a societăţii într-o epocă dată, a unui popor, a unui stat. El vizează valorile, regulile, instituţiile şi modurile de gândire do­mi­nante într-o societate. În sensul larg al cuvîntului civilizaţia conjugă or­ganic cultura materială şi spirituală a omenirii la o anumită etapă istorică. Po­rnind de aici civilizaţia este gradul suprem de clasificare/identificare a comu­nităţilor, fenomenelor, proceselor sociale. Astăzi, fiecare popor, cetăţean po­ate să se definească prin mai multe grade de identitate. “Un rezident al Romei – menţionează S.Huntington – se poate defini pe sine însuşi prin variate feluri ca roman, italian, catolic, creştin, european. Civilizaţia de care aparţine este cel mai răspândit nivel de identificare cu care el se identifică puternic. Ci­vilizaţiile sunt cel mai mare “noi” înăuntrul căruia ne simţim din punct de ve­dere cultural acasă şi deosebiţi de ceilalţi “ei” din afară”[2]. În viziunea sa­va­n­tului civilizaţiile nu au graniţe bine delimitate, nici chiar începuturi şi sfâ­r­şituri precise. Oamenii pot şi chiar redefinesc identităţile şi, ca rezultat, com­po­ziţia şi forma civilizaţiilor se schimbă în timp. Culturile oamenilor inter­ac­ţionează şi se suprapun. Gradul prin care culturile civilizaţionale se aseamănă sau diferă una de alta variază de asemenea considerabil. Civilizaţiile sunt en­tităţi semnificative, şi în timp ce liniile dintre ele sunt rareori fixe, ele sunt re­ale[3].

Anume această mobilitate a graniţelor, de care vorbeşte Huntington este o problemă şi pentru Moldova. Unde se termină Vestul şi unde începe Estul pe­ntru Republica Moldova? Unde de fapt se află Moldova? Şi principalul – încotro trebuie să se mişte.

Civilizaţia estică şi cea vestică

Vestul pentru Moldova include Europa, America de Nord, iar Estul – Ru­sia, Belarus, Ucraina.

Civilizaţia vestică se identifică cu o democraţie avansată, de aici rezultă anumite trăsături fundamentale ale ei:

· Statul de drept, în care se asigură supremaţia dreptului şi legii, egalita­tea tuturor cetăţenilor în faţa legii, responsabilitatea reciprocă a cetăţeanului şi statului;

· Pluripartidismul sau bipartidismul, ca factori – cheie a pluralismului politic ce exclude orice formă de monopolism;

· Cultură politică participativă, ca tip active de cultură politică orientat în mod explicit atît spre aspectele de input, cît şi spre cele de output ale si­s­temului politic;

· Principiul majorităţii, ca piatră de temelie a democraţiei contemporane ce oferă garanţii de respectare şi apărare a drepturilor minorităţii;

· Principiul separării reale a puterilor în stat în legislativă, executivă, ju­decătorească ce presupune controlul şi echilibrul reciproc al lor în limitele le­gii;

· Principiul egalitate (şanselor, în faţa legii etc.), axat pe asigurarea po­si­bilităţilor democratice reale de participare a cetăţenilor în procesul politic;

· Garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ca condi­ţie sine qua non de funcţionare a democraţiei;

· Existenţa unei societăţi civile funcţionale, capabilă să se impună drept partener real al statului, să efectueze un control democratic, eficient asupra ace­stuia;

· Experienţă democratică, ca factor de raţionalizare a vieţii sociale, de asi­gurare a progresului social;

· Economie de piaţă, libera concurenţă, ce asigură relaţii economice ava­nsate în centrul cărora se află Homo oeconomiks.

Civilizaţie estică, spre deosebire de cea vestică, este evident conta­di­c­to­rie, pătrunsă de elemente opuse, chiar antinomice, ce iau forma unor co­m­bi­nări caudate, bizare de valori, orientări, unor dihotomii erodate, denaturate. Po­rnind de aici Rusia până astăzi rămâne a fi sfâşiată din punct de vedere ci­vilizaţional. Dar, în acelaşi timp ea reprezintă nucleul pentru civilizaţia orto­do­xă. Aceasta apare ca rezultat al ascendenţei sale bizantine, religie distinctă, având 200 de ani dominaţie tatară, despotism birocratic şi expunere limitată la Renaştere, Reformă, Iluminism şi alte experienţe occidentale.

Deci, Rusia ca reprezentant principal al civilizaţiei estice este caracteri­zată prin:

· Amestec de elemente disparate la capitolul democratizare (democratic, autoritar, totalitar), ce devalolizează însăşi procesul democratizării;

· Imperialism, adică promovarea unei politici externe de extindere şi/sau de menţinere a dominaţiei (dictatului) asupra altor ţări;

· Reminiscenţe monarhice, venite pe unda renaşterii postsovietice din Im­periul Ţarist;

· Cultura politică patriarhală şi de supuşenie, înpletită paradoxal cu un anumit element democratic, participativ;

· Etatism, adică procesul de etatizare a vieţii sociale, economice, de su­p­ra­preciere a rolului statului în organizarea şi administrarea ei;

· Paternalism, adică obişnuinţa de a fi sub tutela paternală din partea pu­te­rii statului;

· Servilism, adică atitudinea servilă, slugarnică, linguşitoare faţă de con­du­cere. În acest context rămîn actuale cuvintele marelui filozof rus N.Ber­di­a­ev[4], care menţiona că Rusia este ţara servilismului şi supuşeniei fără pre­ce­dent, ţara lipsită de conştiinţa personalităţii, unde nu se apără demnitatea ace­s­teia;

· “Democraţie suverană”, prin care se supraapreciază prerogativele su­ve­ranităţii statului, îndeosebi reglementarea şi controlul activităţii populaţiei în realizarea procesului democratic;

· Actualmente Rusia oscilează între conceptele de civilizaţie, imperiu şi democraţie suverană pentru a-şi redefini rolul şi locul său civilizaţional după destrămarea URSS.

Orientarea conducerii Republicii Moldova

În 2001, în rezultatul alegerilor parlamentare, vine la putere Partidul Co­muniştilor, care câştigă aceste alegeri sub lozincile consolidării relaţiilor cu ţările CSI şi chiar integrării Moldovei în uniunea Rusia-Belarus. În primul an de preşedinţie, V.Voronin s-a întâlnit des cu preşedintele rus V.Putin, decla­rând nu o dată că “Rusia şi Moldova trebuie să-şi sincronizeze paşii în marile probleme ale politicii externe”[5].

La început, şeful statului părea să aibă o viziune marxist-leninistă clasică asupra poziţiei Moldovei în ierarhia internaţională. El a descris Moldova ca o versiune est-europeană a Cubei, care era înconjurată de state – “prădătoare”, imperialiste. El a accentuat admiraţia sa pentru sistemul politic din Vietnam şi China, a susţinut ideea ca Moldova să se alăture uniunii Rusia-Belarus.

Conducerea comunistă a mai încercat să folosească limba rusă ca limbă oficială, dar mai ales să propage conceptul de “moldovenism” pentru a creea şi a susţine o identitate deosebită de cea română, ba chiar una anti-română. Totodată, conducerea de la Chişinău deseori s-a plâns instituţiilor europene de faptul că România se implică în treburile interne ale ţării. Deci, un fel de război rece se începuse între Moldova şi România, care cu oscilaţii continuă până în prezent.

Un punct de cotitură în relaţiile dintre Moldova şi Rusia, dar mai impo­r­tant, o premisă pentru orientarea spre Europa, au fost eforturile Rusiei de a “rezolva” conflictul transnistrean prin aşa-numitul “memorandum Kozak”, ela­borat în noiembrie 2003. V.Voronin era gata să semneze acest memoran­dum, care printre altele stipula prezenţa militară a trupelor ruseşti in Moldova ca garanţie timp de 20 de ani, şi de a conferi un statut aproape egal Tra­n­s­nistriei cu cel al Moldovei în cadrul unei federaţii.

Era programat ca V.Putin să viziteze Moldova cu ocazia ceremoniei pe­ntru semnarea memorandumului Kozak. Totuşi, vizita lui Putin a fost anulată, deoarece Voronin în ultimul moment a refuzat să semneze tratatul. Voronin a cedat presiunii protestelor organizate în stradă de către Iurie Roşca, dar mai ales la insistenţele SUA, UE şi OSCE (deşi OSCE şi SUA au susţinut mai înainte ideea unei federalizări pentru a rezolva conflictul transnistrean).

Or, dupa votul din 4 aprilie 2005, putem spune cu certitudine că V.Vo­ronin a cedat nu din cauza presiunilor lui Iu.Roşca, ci din cauza celor din pa­rtea occidentului. Roşca a fost doar o scuză a lui Voronin faţă de ruşi.

Un alt motiv al acestor evenimente ar fi fost teama lui V.Voronin de o “revoluţie a rozelor” asemeni celei din Georgia, dar în schimb şeful statului a fost destul de inteligent pentru a-şi reorienta poziţia jucând rolul unui naţio­na­list şi pro-european, astfel asigurând victoria PCRM în martie 2005 şi ale­gerea sa ca preşedinte în aprilie 2005. Odată ales preşedinte, V.Voronin a de­c­larat că “Rusia trebuie să renunţe la ambiţiile sale imperialiste şi să trateze aceste state (ex-sovietice) ca state independente”.

Astfel, din 2005 începe „luna de miere” (după cum titrau anumite ziare) dintre noi şi Europa. Anume de atunci elita guvernantă a ţării a efectuat paşi co­ncreţi în scopul apropierii Moldovei de Uniunea Europeană. Realizarea ace­stui deziderat a devenit astăzi obictivul prioritar al politicii externe şi al in­teresului naţional al Republicii Moldova. În acest sens o mare importanţă penru statul nostru o are semnarea la 22 februarie 2005 la Bruxelles a Pla­nu­lui Individual de Acţiuni „Uniunea Europeană – Republica Moldova”. Acest document, propus de către UE, a devenit pentru Moldova o ofertă substan­ţi­a­lă a unor relaţii de colaborare şi parteneriat, o fază pregătitoare, tranzitorie de la aceste relaţii la cele de integrare. Totodată, Planul de Acţiuni se impune drept un prim pas penru Republica Moldova de a se încadra mai dinamic în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV), şi respectiv o modalitate de ap­ropiere de Uniunea Europeană.

Paralel cu cele menţionate politica internă şi externă a Republicii Moldo­va din ultimii ani, interesul ei naţional au fost permanent ştirbite de către Ru­sia. Prin menţinerea contingentului militar rusesc în Transnisria este ştirbită însăşi existenţa Repulicii Moldova, ca stat suveran şi independent. În calitate de arbitru în formatul „5+2” penru reglementarea conflictului transnistrean, Ru­sia duce la tergiversarea acestui conflict. Despre aceasta confirmă şi eve­nimentele legate de susţinerea de către factorul rusesc a puteri transnistrene privind autoblocada regiunii, a organizării şi desfăşurării în partea stîngă a Ni­s­trului a referendumului privind reconfirmarea independenţei republicii tra­n­snistrene nerecunoscute.

Scoaterea Moldovei din raza de influenţă decisivă a Rusiei deja mult timp nu este posibilă din cauza deficitului de eforturi şi de voinţă a guvernanţilor de la Chişinău, din cauza incapacităţii lor de a activa concret, a implementa re­forme care să reducă dependenţa economică a ţării faţă de Rusia. De aici şi apar multiple probleme, inlusiv cea a realizării vinurilor moldoveneşti pe pi­aţa rusească, aşa numitul război, aşa numita blocadă împotriva vinurilor mol­doveneşti din partea Rusiei.

Orientarea populaţiei

Dacă conducerea de la noi se orientează sau se reorientează spre Est sau Vest datorită unor interese, atunci şi poporul este la fel. Există trei tendinţe de bază în dorinţa de orientare a populaţiei spre diferite uniuni sau comunităţi:

1. orientarea spre Uniunea Europeană;

2. orientarea spre a rămâne în Comunitatea Statelor Independente;

3. nici CSI, nici UE.

Astfel, sondajele de opinie efectuate în ultimii ani la solicitarea Institului de Politici Puublice demonstrează o percepereşi o orientare diferită a popu­laţiei privind aderarea sau neaderarea ţării la UE, rămînerea sau nerămînera ei în cadrul CSI (tab.1)

Tabelul 1. Rezultatele răspunsurilor privind orientarea politicii externe a Republicii Moldova (în %)

Noiembrie

2001

Noiembrie

2002

Noiembrie

2003

Mai

2004

Rămînem in CSI

35

38

27

30

Ne integrăm in UE

47

38

51

47

Nici CSI, nici UE

-

4

4

2

NŞ/NR

18

20

18

21

Sursa: Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova, IPP, Noiembrie 2001, p.64; Noiembrie 2002, p.65; Noiembrie 2003, p.67; Mai 2004, p.69.

Opinia populaţiei, conform datelor Barometrului, demonstrează că dina­mica orientării privind opţiunea europenă, ca şi cea a orientării privind ră­mî­nerea în CSI, este în creştere/descreştere, însă creşterea ce ţine de CSI rămîne mult în urma celei de integrare euopeană. Opţiunea europeană a populaţiei es­te constantă sau în creştere şi vis-a–vis de răspunsul la întrebarea “Dacă du­minica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Mo­ldova la Uniunea Europeană, Dvs. aţi vota pentru sau contra?” (tab. 2)

Tabelul 2. Rezultatele răspunsurilor la întrebarea despre eventualul refe­rendum, organizat duminica viitoare cu privire la aderarea Republicii Moldo­va la Uniunea Europeană (în %)

Aprilie

2003

Noiembrie

2004

Decembrie

2005

Noiembrie

2006

Mai

2007

Aş vota pentru

61

66,4

64,3

68,4

72,1

Aş vota contra

6

5,4

8,5

6,3

7,2

Nu aş participa

6

3,6

3,2

6,1

4,1

Nu ştiu, nu m-am decis

27

17,4

-

16,1

12,4

Nu răspunde

-

7,2

9,6

4,1

4,1

Sursa: Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova, IPP, Aprilie 2003, p.60; Noiembrie 2004, p.72; Decemrie 2005, p.62; Noiembrie 2006, p.97; Mai 2007, p.95.

Astfel, sondajul efectuat în mai 2007 de către Institutul de Politici Pu­b­lice atestă că în cazul organizării unui referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană, 72,1% din populaţie s-ar pronunţa pentru aderare. Principalul stat care poate ajuta cel mai mult Republica Moldova în procesul de aderare la UE, conform opiniei a aproximativ 54,6 la sută din populaţie, este Româ­nia[6].

În acelaşi timp, 30% dintre respondenţi au menţionat că Republica Mo­ldova poate deveni membru cu drepturi depline în UE în viitorii 10 ani, iar aproximativ 20% dintre aceştia întrezăresc această perspectivă doar în viitorii 20-25 ani[7]. Printre obstacolele principale în calea aderării la UE se evi­de­n­ţiază, în opinia tuturor participanţilor la sondaj, situaţia economică a Repu­blicii Moldova (33%) şi corupţia (22%)[8] .

Aproximativ 34% (adică, constant în comparaţie cu perioadele prece­de­nte) din populaţie ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la NATO în cazul unui referendum, iar 32% cred că decizia conducerii Republicii Mo­ldova de a extinde re­laţiile cu NATO, prin adoptarea şi implementarea unui Plan Individual de Parteneriat Moldova – NATO, va consolida, în general, securitatea naţională a ţării[9] .

O concluzie generală cu privire la aceste date ar fi faptul că dorinţa de a se orienta spre Vest creşte, iar cea de a rămâne în CSI scade. Dar aceasta nu înseamnă cu obligativitate că oamenii se idenitfică mai mult ca fiind euro­peni. Ei speră că aceasta va duce la o creştere economică şi o dezvoltare a ţă­rii pe toate planurile. Sondajele arată că aderarea la UE este percepută de moldoveni ca o creştere a nivelului de viaţă şi nu ca acceptare a valorilor oc­ci­dentale. Un sondaj chiar arată că 2/3 din populaţie sunt de acord ca în ţară să activeze un singur partid!

Deci, nu valorile europene fac moldovenii deschişi spre Europa, ci anu­me problema îmbunătăţirii a nivelului de trai. Moldovenii încă nu conş­ti­e­n­tizează şi mai ales nu asimilează valorile europene. Ei se află între civilizaţia occidentală şi cea ortodoxă, cînd nici una din ele încă nu este predominantă.

Una din multele cauze ale acestei dezorientări ar fi identitatea moldo­ve­nilor, altfel spus naţionalitatea. Deşi în contextul civilizaţional nu se consi­de­ră a vorbi despre naţiuni, aceasta este, totuşi, rezonabil în cazul Moldovei.

Dacă luăm ca reper abordarea germană a naţiunii atunci aceasta priveşte naţiunea ca un etnos, adică o comunitate de oameni ce vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură,aceleaşi tradiţii, locuiesc pe un teritoriu comun şi au un stră­moş comun. În cazul nostru apare o contradicţie între a fi moldovean sau a fi român, părerile sunt împărţite, iar ambiguitatea persista în societate şi es­te speculată activ sub aspect politic. De exemplu, guvernarea actuală ne de­fi­neşte drept stat polietnic în varianta română şi stat multinaţional – în rusă, fapt ce implicit creează confuzii.

Dacă luăm ca sistem de referinţă abordarea franceză a naţiunii, atunci na­ţiunea reprezintă cetăţenii unui stat. În statele care au un număr mare de mi­norităţi naţionale / etnice această abordare este uzuală (de exemplu, SUA, Ca­nada, Australia, Franţa). Această direcţie ar fi potrivită şi pentru Moldova, do­ar că iar se insistă asupra ideii de a fi român, a fi moldovean, a fi rus sau uc­­rainean. Minoritaţile de aici nu se identifică cu statul sau cu cetăţenia aco­r­dată de stat, ei sunt mai întâi ruşi, bulgari, ucraineni, iar apoi cetăţeni ai Mo­l­dovei. Formula „suntem toţi moldoveni(cetăţeni ai Republivcii Moldova), indiferent de provenienţa etnică” ar fi una de succes pentru consolidarea statalităţii Republica Moldova. Dar pe­n­t­ru aceasta statul trebuie să inspire încredere, mândrie şi nu jenă.

Neavând un grad de identitate primar, fundamental, cum îl au majori­tatea ţărilor europene, este greu pentru Moldova să asimileze valori europene, atâta timp cât pe ale sale nu şi le-a asimilat, iar mai rău, încă nu le-a conştientizat. Doar o identitate europeană se construieşte pe o identitate naţională.

Interese ale Estului şi ale Vestului în Republica Moldova

Din partea Estului interese deosebite(geopolitice) privind Moldova a avut şi are Federaţia Rusă. În acest sens fostul ambasador al Fedreaţiei Ruse la Chişinău N.Reabov în unul din discursurile sale a declarat: „Eu nu ştiu ce in­terese are America care a aflat doar ieri ce este Moldova, după ce a căutat-o îndelung pe hartă… Rusia are interesele sale legitime, necontestate de ni­meni, în primul rând pe întreg spaţiul ex-sovietic. Rusia are toate drepturile ca interesele ei să fie respectate, luate în consideraţie, iar atunci când sunt ig­norate să-şi apere aceste interese. Noi, în calitate de mare putere nu inten­ţi­onăm sub nici o formă să renunţăm la aceste interese.” Pentru a-şi menţine in­teresele sale aici Rusia a şi preferat crearea unei enclave – Transnistria, ca­re, după părerea unor analişti, ar fi un cap de pod pe direcţia Balcanilor, dar şi “un cuţit în spate Ucrainei”.

În circuitul intereselor geopolitice ale Rusiei se înscriu şi declaraţiile recente ale oficialilor ruşi în care aceştea au renunţat definitiv la obligaţiile de a retrage trupele din Transnistria, făcute în 1999 la Istanbul. Retragerea tru­pelor, consideră ei, este condiţionată de «rezolvarea definitivă a diferen­du­lui tra­nsnistrean».

Cît priveşte interesele economice ale Rusiei în zonă ele se reduc la ins­ta­urarea controlului asupra reţelelor magistrale spre Europa de gaz şi elect­rice.

Din partea Vestului interesele geopolitice în zonă se rezumă la urmă­to­arele:

· Propagarea universalismului occidental, care ar menţineşi ar multiplica puterea de atracţie a Occidentului în faţa noilor democraţii;

· Construcţia unui “cordon sanitar”. După cum spunea G.Kennan în pri­mul volum al memoriilor sale, Rusia se teme de orice ce se aseamană cu un efort de a construi un “cordon sanitar” în jurul ei şi care aduce a încer­cu­i­re;

· Extinderea NATO spre hotarele Rusiei. În acest obiectiv se înscriu şi re­centele hotărâri ale SUA de a da undă verde aderării la NATO a Georgiei şi Ucrainei.

· Odată cu extinderea UE spre Est în 2007 şi cu obţinerea de către Re­publica Moldova a statutului de ţară-vecină, interesele occidentului se axează pe menţinerea stabilităţii militare, politice şi economice în Moldova.

Între Est şi Vest

Rolul Republicii Moldova între civilizaţia estică şi cea vestică este foarte contadictoriu, uneori chiar paradoxal. În acest context deşi preşedintele V.Vo­ronin insistă asupra faptului că integrarea Moldovei în Europa este ire­versibilă, el continuă să joace, uneori prea stângaci, la două capete, provo­când neîncredere în Occident şi iritaţie în Rusia (acest joc cere abilitate, ceea ce şeful statului nu întotdeauna o manifestă).

În mai 2005, preşedintele V.Voronin a asistat în Moscova la sărbătorirea a 60 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei (în termi­nologia occidentală – al doilea război mondial), deşi omologii săi din Georgia şi Azerbaijan au boicotat acest eveniment. Aflându-se acolo el a vorbit la un post de radio rusesc, spunând că “Rusia şi Moldova încă mai sunt parteneri strategici şi că unica problemă dintre cele două state este conflictul trans­ni­s­t­rean”. V.Voronin a observat că Moldova “nu poate să rupă legăturile istorice cu Rusia, care se află în codul genetic al Moldovei”.

Oscilând între interesele Estului şi Vestului, dar fiind criticat de către Vest de faptul că nu propagă o adevarată democraţie, un adevărat liberalism, V.Voronin participă la summit-ul CSI din iulie 2006 în care anunţă că Mol­dova nu se va retrage din CSI, dar în acelaşi timp el a criticat Rusia pentru că susţine mişcarea separatistă de la Tiraspol. În asemenea împrejurări, pe de o parte, persistă dependenţa Moldovei de energia rusească şi de piaţa rusească, iar pe de altă parte o eventuală rezolvare a conflictului transnistrean cu aju­to­rul Europei ar fi un pas important spre UE şi spre democratizarea internă (atât Moldova, cât şi UE recunosc legătura dintre rezolvarea diferendumului tra­ns­nistrean şi integrarea în UE). Desigur, această legătură nu trebuie de hiper­bo­lizat, nu trebuie ca conflictul transnistrean să devină pentru Moldova o cauză universală pentru toate eşecurile şi restanţele ţării.

Pentru ca Moldova să se integreze în UE există necesitate vitală de a se reforma şi de a-şi dezvolta economia, fiindcă acest proces este în relaţie de in­terdependenţă şi complementaritate cu procesul democratizării. Pornind de aici, analistul economic V.Ioniţă consideră că “Ceea ce, în ultimii doi ani, s-a proclamat drept reforme, reprezintă în realitate nişte mimări de prost gust… lipsa reformelor sau mimarea lor a dus la crearea unui mediu insuportabil pe­ntru business şi, drept consecinţă, la scăderea volumului producţiei industria­le. Cel mai trist este că această scădere va fi asociată cu interdicţiile impuse de Rusia şi nu cu incapacitatea guvernării, ceea ce înseamnă că iarăşi nu va fi remarcată necesitatea reformării sistemului economic[10].

Totodată, politologii remarcă că deşi din punct de vedere instituţional Mo­ldova este o democraţie, din punct de vedere funcţional ea rămîne a fi de­parte de acest ideal. Deşi, preşedintele şi conducerea ţării spun că sunt pro-europeni, ei nu acţionează în conformitate cu standardele europene.

Republica Moldova este calificată de unii comentatori politici ca “stat poliţienesc de tip latino-american,[11] “dictatură personală organizată pe pri­n­cipii clientelare şi devotament personal,[12] neodictatură, stabilită odată cu reforma administrativ-teritorială din 2001[13]. Iar “Insituţiile democratice, în Republica Moldova funcţionează doar aparent, formal, subordonându-se tacit voinţei “secretarului general”care tinde să controleze totul[14].

Astfel, conducerea Republicii Moldova adoptă un dublu sau chiar triplu sta­ndard, de a gândi ceva, a spune altceva şi a acţiona cu totul diferit. Repub­li­ca Moldova se proclamă a fi europeană, dar utilizează metode nu tocmai tradiţionale Europei, adecvate imperativelor democratice.

Ideea integrării în UE este exploatată la maximum, dar nici o măsură pâ­nă la urmă nu este întreprinsă. Mai mult, recentele atacuri ale lui Voronin şi ale Guvernului Republicii Moldova la adresa României sunt un act iraţional, care, după cum comenta opoziţia de la Chişinău, nu sunt doar un atac la ad­re­sa Bucureştiului, ci şi la cea a UE. Presedintele delegaţiei Parlamentului Eu­ro­pean în Comisia de cooperare parlamentară UE – Republica Moldova, M.Mikko a declarat că nu este nevoie ca oficialii moldoveni să se deplaseze în­totdeauna la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentantii UE, ci este sufi­cient să mearga la Bucureşti. Iar „Relaţiile Republicii Moldova cu România înseamnă relaţii cu Uniunea Europeană”.

Între timp, relaţiile cu Rusia se încearcă a fi apropiate. Astfel, un eve­ni­ment ar fi vizita vicepremierului A.Stratan, ministru al afacerilor externe şi in­tegrării europene al Republicii Moldova, din 6 aprilie 2007 la Moscova un­de s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov şi alte oficialităţi ruse. Un comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei notează, de asemenea, că cei doi miniştri de externe “au examinat într-o atmosferă de sinceritate şi cons­t­ructivă problemele de ordin practic ale colaborării bilaterale, inclusiv starea şi perspectivele relaţiilor comerciale”. Totodată, a fost pusă în discuţie şi pro­b­lema transnistreană, astfel se mai precizează comunicatul de la Chişinău că “Pa­rtea rusă şi-a reiterat disponibilitatea reglementării politice a problemei în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei şi s-a pro­nunţat pentru elaborarea statutului juridic special al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova”.

În aceaşi timp, la ambasada Rusiei în Moldova a avut loc o recepţie cu ocazia împlinirii a 15 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între aceste doua ţări. Ambasadorul Rusiei de atunci N.Reabov a menţionat că, Rusia ve­de cei 15 ani ca o perioadă importantă pentru procesul de dezvoltare a re­la­ţi­i­lor diplomatice dintre Rusia şi Moldova. El a mai subliniat că ţara lui este gata să acorde ajutor Republicii Moldova în stabilirea unui stat de drept, de­mo­cratic şi neutru.

În pofida impedimentelor apărute în ultimi ani (îndeosebi de ordin eco­no­mic, politic) Republica Moldova încearcă să restabilească relaţiile sale economice, politice şi diplomatice cu Rusia, iar Rusia se declară a fi deschisă spre un dialog. Întru această cooperare, conducerea de la Chişinău jertfeşte, şi nu pentru prima oară, relaţiile sale cu România. Totuşi, deteriorarea relaţiilor cu statul vecin nu înseamnă cu obligativitate că relaţiile cu UE s-au răcit, pentru că Moldova a făcut din Ungaria un “avocat” al ei în procesul de integ­ra­re în UE, ca un exemplu serveşte deschiderea centrului de vize unic pentru UE care funcţionează în cadrul ambasadei Ungariei la Chişinau.

Concluzii

Rolul Republicii Moldova în dialogul dintre civilizaţia estică şi cea ve­s­ti­că este neînsemnat, chiar mai degrabă oscilează spre nulitate sau ab­senţă. Op­ti­miştii din Republica Moldova care atribuie acestei ţări un mare rol geopo­li­tic, în curând nu vor mai fi atât de populari în lipsa unor dovezi clare. “Fra­ze­o­logia despre poarta, puntea, podul intre civilizatia europeană si Est face şi ea parte din aceeaş mitologie politica moldovenească”[15].

Moldova trebuie să conştientizeze că acum este prinsă la mijloc şi de fapt nu se află nicăieri. UE acum îşi rezolvă problemele sale interne legate de Co­nstituţia Europeană şi ezită deocamdată de a primi noi membri, acordînd Mo­l­dovei doar o Politică de Vecinătate. Pe de altă parte, Rusia tratează Moldova cu răceală. Faptul că a mai rămas o singură ţară care ar putea ajuta Moldova, şi anume România este cert, dar prin exploziile de furie şi pline de româ­no­fo­bie ale conducerii de la Chişinău, Moldova rămâne singură. Dacă puterea de la noi – consideră unii analişti – mai face o greşeală politică, atunci Mo­l­dova se va afla la sigur într-o izolare între Est şi Vest. Cu România relaţiile sunt deja tensionate, şi, conflictul se pare că nu va dispărea. Dacă s-ar lua în consideraţie, că pe Prut se află deja graniţa UE, atunci nu este greu să pre­su­pu­nem care pot fi consecinţele acestui scandal.

Din punct de vedere geopolitic, dacă lucrurile ar fi lăsate să decurgă de la sine, atunci ar trebui să se aştepte ca Ucraina să intre în NATO şi atunci pe­n­t­ru a nu fi o “gaură neagră” ar adera şi Moldova (totuşi, nici Ucraina nu ne ofe­ră mari speranţe, pentru că momentan şi ea este sfâşiată între vestul pro­e­u­ropean şi estul prorus).

Tendinţa tradiţională a conducerii de la Chişinău de a cădea în extreme nu este tocmai potrivită, diplomatică şi raţională. Astfel, pentru a nimeri în gra­ţi­i­le Rusiei nu trebuie cu obligativitate să fim împotriva Europei sau a Ro­mâ­niei. Pentru că după cum spunea S.Huntington: ”Ştim ceea ce suntem numai atunci când ştim unde suntem şi nu atunci când ştim împotriva cui suntem”. Pentru ca Moldova să se integreze în Europa nu trebuie să rupă relaţiile cu Es­tul, ci trebuie să le valorifice. Totodată, întreaga populaţie trebuie să înveţe să gândească şi să acţioneze în stil European, să se conformeze tradiţiilor eu­ro­pene şi să arate că merită să se întoarcă în Europa.

În acest sens, este necesară schimbarea elitelor politice, generaţiilor de po­liticieni din cei care vin din URSS şi implicit au mentalitatea respectivă, în una nouă, deschisă, cu viziuni europene. Totuşi, atâta timp cât conducerea sti­mu­lează exodul populaţiei active (între 500 şi 700 mii), construieşte o eco­no­mie bazată pe remitenţe, iar pensionarii nostalgici sunt uşor manipulabili cu majorări derizorii, atîta timp incultura politică, pasivitatea, absenteismul, lip­sa de infrormaţie vor persista. Situaţia rămîne incertă.

Cert este că nu trebuie să se aştepte ca cineva din exterior să rezolve pro­b­lemele, ci Moldova să şi le rezolve singură neabuzând de ajutorul altor ţări. Eticheta de perioadă de tranziţie nu mai trebuie de promovat într-atât, pentru că devine cauză universală pentru toate eşecurile, tranziţia nu trebuie să de­vi­nă un status-quo, o obişnuinţă, ea trebuie să se sfârşească.

Moldova luptă între Est, ce înseamnă trecut, şi Vest ce reprezintă noul. Valori occidentale şi valori estice se contrazic. Culturi şi tradiţii diferite se ame­stecă. Soluţia ar fi un echilibru, o cale de mijloc, şi anume conservarea spe­cificului autohton integrat într-o civilizaţie europeană. Atunci cînd Mol­do­va se va detaşa clar de crimele comunismului, atunci ea va fi pe calea cea dre­aptă.

Bibliografie:

Араб-Оглы Е.А. Европейская цивилизация и общечеловеческие ценно­с­ти. // Вопросы философии, 1990, №8.

Andronic N. Comitetul republican de anti-uzurpare a puterii. // „Săptămâna”, 2005, 4 noiembrie.

БердяевН. Судьба России.-Москва,1990.

Cebotari S. Interesul naţional al Republicii Moldova între Uniunea Europe­a­nă şi Comunitatea Statelor Independente. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.2 (XXIX), 2005. – Chişinău: USM, 2005.

Cooperare regională şi Integrare Europeană în Sud-Estul Europei: studii de caz. / coord. V.Moşneaga, R.Gorincioi, N.Ţveatcov. – Chişinău, USM, 2006.

Croitoru V. Geopolitica în Republica Moldova: dilemele conceptualizării, in­s­tituirii şi realizării. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.3 ( XXXIV), 2006. – Chişinău: USM, 2006.

Huntington S. Ciocnirea civilizaţiilor. – Bucureşti, ANTET, 1997.

Gorda Ş. Diplomaţia dublelor standarde. // 2002, 17 septembrie. www.IPP. md/comentarii1.PHP?l=roid=20.

Iuraşcu M. Dictaturi mai vechi, mai noi, mai virtuale. // Contrafort, 1-3 (87-89), ianuarie – martie, 2002.

Моисеев Н.Н. Палитра цивилизации: рознообразие и единство. // Чело­век, 1992, №3.

Moldova între Est şi Vest: identitatea naţională şi orientarea europeană. / Сo­ord. V. Moşneaga. – Chişinău, CAPTES, 2001.

Negru N. Din nou perestroica, în lipsa Frontului Popular. // «Jurnal de Chişi­nău», 2005, 6 septembrie.

Spinei T. Politica şi civilizaţia. // Politologia. Partea IV. - Chişinău: USM, 1998.

Tănase C. Un grav accident istoric. // «Timpul», 2004, 23 aprilie.

Prezentat la redacţie

la 10 septembrie 2007



1] Recenzent – doctor în ştiinţe politice, conferenţiar Cezar MÎNĂSCURTĂ

[2] Huntington S. Ciocnirea civilizaţiilor. – Bucuresti, ANTET, 1997, p.60.

[3] Idem

[4] БердяевН.Судьба России.-Москва,1990.

[5] ITAR-TASS (in English), 2001, 20 November; WNC, 2005, 26 May.

[6] A se vedea: Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova, IPP, Noiembrie 2006, p.96.

[7] Ibidem, p.93.

[8] Ibidem, p.94.

[9] Ibidem, p.100-101.

[10] http://www.info-prim.md/?x=&y=6988

[11] Andronic N. Comitet republican de anti-uzurpare a puterii. // “Săptămâna”, 2005, 4 noiem­b­rie.

[12] Tănase C. Un grav accident istoric. // ”Timpul”, 2004, 23 aprilie.

[13] Iuraşcu M. Dictaturi mai vechi, mai noi, mai virtuale. // Contrafort, 1-3 (87-89), ianuarie – martie 2002.

[14] Negru N. Din nou perestroica, în lipsa Frontului Popular. // «Jurnal de Chişinău», 2005, 6 septembrie.

[15] Gorda Ş. Diplomaţia dublelor standarde. // 2002, 17 septembrie. www.IPP.md /comentarii 1. PHP?l=roid=20.