Orașe și pentru femei

 

„Dacă la amenajarea șantierelor pentru reparația trotuarelor ar participa o femeie, lucrurile ar fi altfel!”, îmi spuse o prietenă înfuriată după ce rămase blocată cu căruciorul pe trotuarul din str. Bănulescu-Bodoni, după ce lucrările parcă erau terminate și parcă erau perfecte. 

M-am gândit că s-ar putea să aibă dreptate, deși, mă gândeam eu, e de-ajuns să fie niște oameni mai responsabili și profesioniști. Asta a fost până am dat de cartea: Invisible Women: Data Bias in a World Designed for Men. Sunt abia la primele capitole, dar exact acolo se vorbește despre cum ar trebui să fie orașele și pentru femei.

Suedia și curățatul zăpezii

În anul 2011, oficialii din orașul Karlskoga, Suedia, trebuiau să reevalueze politicile lor din perspectiva de gender (Ha, ce? ONG-urile sorosiste îi impun și pe ei să facă asta??? Ce alte probleme nu sunt???). Un oficial a glumit că, ce, curățatul zăpezii poate fi analizat din perspectiva de gender? La acel moment, curățatul zăpezii începea cu marile artere rutiere și termina cu zonele pietonale și pistele pentru bicicliști. Asta afecta diferit bărbații și femeile. 

Femeile sunt cel mai adesea utilizatoare ale transportului public – în Franța cifra este de  ⅔, în Chicago – 62%. 

Dar asta nu este unica diferență, chiar și în țările care par raiul feministelor și feminiștilor, sunt diferențe de traseu. Bărbații călătoresc simplu: două drumuri – spre și dinspre lucru acasă. Călătoriile femeilor sunt mai complicate. Având în vedere că ele fac 75% din munca casnică neplătită, o femeie obișnuită duce copiii la școală, poate duce o rudă bătrână la spital și poate face cumpărături. Un lanț de călătorii. Acesta este tipic pentru femeile din întreaga lume. 

Asta înseamnă că în orășelul suedez Karlskoga curățatul zăpezii nu era deloc neutru din perspectiva de gen.

Dar pentru că nu poți câștiga doar cu: hey, haideți să nu dăm prioritate doar bărbaților, oamenii au studiat și ce fel de câștiguri are orașul în urma unor politici acătării în ale curățirii zăpezii. Din 1985, nordul Suediei colecta date despre persoane internate cu răni în spitale. S-a observat că rănile pietonilor dominau, aceștia sunt răniți de trei ori mai mult decât motocicliștii pe gheață. Aceste răni, conform unui studiu de cinci ani, cauzau costuri suplimentare asupra sistemului de medicină și, în general, costuri legate de pierderea zilelor de lucru. 

Autoritățile au dat prioritate trotuarelor și pistelor pentru biciclete și au realizat că o mașină merge mai ușor prin niște zăpadă decât persoanele care merg pe trotuar și mai au de împins un cărucior. În rezultat – mai puține costuri în sănătate și mai multă mobilitate. 

Transportul public

Cartea continuă prin a povesti că în general planificarea transportului este dominată de specialiști bărbați care deseori iau în calcul doar experiența lor și ignoră femeile. Un studiu al Națiunilor Unite a demonstrat că există o părtinire față de bărbați în planificarea transportului și un eșec în abordarea tuturor genurilor. 

Conform FMI, femeile fac de trei ori mai multă muncă neplătită decât bărbații, iar când vine vorba de îngrijirea copilului de două ori mai multă, iar ce ține de munca casnică – de patru ori mai multă. (Salut celor care zic că, gata, egalitatea demult e atinsă!). Respectiv, numărul călătoriilor pentru a îndeplini aceste munci este egal cu cele de a merge la lucru – doar că în primul caz, femeile fac de cele mai multe ori aceste drumuri. 

Orașe cu Viena sau Barcelona dezvoltă tot mai multe politici pentru a face căile pentru pietoni mai accesibile și a reajusta schemele de transport (Hey, stați, dar pietonii sunt și bărbați! Revenim mai jos la cazul Vienei, să liniștim apele.). 

În Londra, în 2016, plata pentru călătoria cu transportul public a început a fi luată pe oră, nu pentru fiecare călătorie. Femeile au beneficiat, în particular de această schimbare, ele reprezentând 57% din utilizatorii autobuzelor și tot ele mai probabil vor face mai multe călătorii și transferuri.

Altele

Alte exemple sunt legate de zonele rezidențiale menite pentru femei, dar fără a le întreba de ce au nevoie. Și anume, un nou cartier rezidențial creat în Brazilia, pentru a ajuta femeile și a le scoate din favele, dar care de fapt le-a îndepărtat de locul de muncă, le-a lăsat fără de ajutor în îngrijirea  copiilor și le-a obligat să transforme ilegal apartamentele în magazine, frizerii etc. 

Femeile sunt mai tare afectate de lipsa wc-urilor publice – în țările mai sărace, multe femei sunt bătute sau violate, în timp ce ies noaptea la wc în câmpuri; în statele dezvoltate se observă o creștere a infecțiilor urinare la femei corelată cu închiderea wc-urilor publice. 

Femeile sunt mai speriate de a se afla noaptea în spațiile publice – de 2-3 ori mai multe ca bărbații se tem să meargă în parcări supratejate, să aștepte trenul pe peron, să aștepte autobuzul în stație sau să meargă de la stație spre casă. 

Mai știați că în orele de vârf de fapt este ora hărțuirii în transportul public? Câte video-uri cu bărbați care își împingă penisul de umerii fetelor trebuie să existe pentru ca măcar cineva să abordeze problema dată?

Ce se poate de făcut?

Primul pas este ca administrațiile să recunoască că au o problemă. Dar, dincolo de asta, sunt aduse ca exemplu o serie de mici, dar gândite, intervenții: să existe un orar clar al transportului public pentru ca femeile să nu aștepte prea mult în întuneric autobuzul; stația să fie transparentă și bine iluminată, să fie bine luminat drumul spre stație sau să fie mutată o stație pentru a deveni mai sigură – uneori câțiva metri fac diferența. 

„Heeeey, dar orice bărbat vrea fix asta! Să știe când vine autobuzul și să fie lumină!” Da, dar, așa cum scrie mai sus, femeile fac mai multe călătorii pentru a avea grijă de cineva, mai iau și mai multe job-uri prost plătite cu orare diverse, respectiv, ele sunt afectate în primul rând. Evident că de toate aceste îmbunătățiri vor beneficia absolut toți. Doar că unele se vor simți mai în siguranță. Apropo, aici este bine de menționat și despre faptul că femeile se tem de orice agresiune sexuală: de la viol până la scurtul monolog: „Hey, frumoaso! Curvo, ce nu răspunzi!”. Iar aceste agresiuni sexuale peste tot în lume nu sunt raportate îndeajuns de frica să nu fie pur și simplu luate în derâdere și fără vreun rezultat. 

De unde învățăm? Hai de la Viena!

„Da ce au toate astea cu faptul că de planificare se ocupă mai mult bărbații? Nu văd nicio legătură!” De acord, la prima vedere nu este, așa că o să descriu exemplul Vienei unde femeile și-au asumat deciziile. 

Necesitățile femeilor au început a fi luate în seamă în Viena deja de 30 de ani (sau poate abia de 30 de ani). Specialistele spun că, după al doilea război mondial, Viena a fost planificată, ca toate orașele, de bărbați pentru bărbați care mergeau dimineața la lucru și veneau seara acasă. Un studiu de la începutul anilor 1990, arăta că ⅔ din călătoriile cu mașina sunt făcute de bărbați, iar aceeași cifră era pentru călătoriile pe jos doar că făcute de către femei. 

În 1992, femeile din administrație decid să cheme doar arhitecte femei pentru a face un complex rezidențial prietenos cu femeile (scuzați pentru de trei ori „femeie”, dar e important să rămână așa). Proiectul a fost finalizat în 1997 și lua în considerație mai multe necesități ale femeilor: depozitarea căruciorului pe fiecare etaj, la scări largi pentru a încuraja interacțiunile vecinilor, drumul sigur de la stație la casă, înălțimea clădirii, suficient de joasă pentru a asigura „privirea spre stradă” – noi știm că străzile sigure sunt cele care sunt sub supravegherea mai multor priviri. Eva Kail, responsabilă de proces, spune că, firește au fost probleme: unele arhitecte erau încă neexperimentate, altele nu erau feministe și în general existau obiecții pentru un asemenea proiect. Însă a fost un succes și era timpul perspectiva de gen să fie extinsă în întreg orașul. În perioada 2002-2006, iluminatul stradal a fost îmbunătățit în 26 de zone identificate în sondaje ca inducând anxietate; semafoarele au fost modificate pentru a acorda prioritate pietonilor; iar locuri de așezat au fost instalate în nouă  spații. Mai mult de un kilometru de trotuar a fost lărgit, iar cinci zone au fost făcute în întregime fără bariere, pentru a găzdui mai bine cărucioarele, utilizatorii de scaune cu rotile și persoanele în vârstă.

Hey, dar noi nu discriminăm așa?

Prima întrebare care îmi răsună este că, prin așa acțiuni, parcă normalizăm faptul că femeile fac această muncă neplătită de a avea grijă și de propria casă și de alte persoane. Răspunsul îl auzim tot de la Kail: „Arhitectura nu poate influența ponderea muncii neplătite, dar o poate ajuta. Sperăm că va sprijini și 50% dintre bărbați – dar statisticile arată că sunt mai multe femei care fac această muncă.”

Acuma serios, alte probleme nu sunt?

Multe din greșelile din acest oraș pot fi date pe neprofesionalism, corupție, dezinteres. Dar putem deja spune și pentru că necesitățile femeilor încă sunt ignorate. Reparații ale drumurilor se făceau mai mereu de toate administrațiile. Dar ale trotouarelor? Păi pentru ce? Pentru prima dată a fost o linie bugetară aparte pentru trotuare după ce un grup de mame – mamele cu trotuarele – au cerut acest lucru (recomand călduros acest video cu Elena Nofit). Poate asta s-a întâmplat pentru că niște șoferi iau decizii? Aici este și un articol mai detaliat despre situația locală. 

În micile cercetări despre oraș, nu am descoperit date legate de femei, dar ar fi bine să începem să facem acest lucru și să nu ne temem să creăm politici care să facă femeile să se simtă în siguranță, să le eficientizeze mobilitatea și să le protejeze sănătatea și chiar să spunem că sunt făcute cu acest scop. Câte WC-uri publice sunt în Centrul orașului? Dar în alte sectoare? De câte ori o femeie evită să iasă pentru că nu are unde schimba un tampon sau absorbantul? Câte femei stau acasă pentru că nu au unde schimba scutecul copilului? Câte femei evită să folosească transportul public pentru că au fost atinse de bărbați hărțuitori?

Dar nu este așa de rău totul. Pentru prima dată consiliere și consilieri au vorbit despre orașul pentru femei. Subiectul nesiguranței pe străzi a fost abordat și de Constanța în vlogul ei.  Mamele își revendică spațiile publice și trotuarele, așa cum a făcut-o Elena și mai sunt și alte inițiative de acest gen.

Ca la final:

Acest text nu este cel mai bine redactat (scuzați!) și sunt multe idei care merită dezvoltate în articole separate, dar, mai bine, în politici. În acest an, cred că voi dedica mai mult timp să studiez anume aceste probleme. M-am săturat să mă tem să merg la 6 seara iarna, în centrul orașului; să evit a merge în anumite zone sau să fac 1-2 km în plus pentru că nu vreau să trec prin trecerea subterană; să pierd aiurea timpul în stațiile de așteptare (deși de un an deja nu), pentru că nimeni nu poate eficientiza transportul public; să mă simt intimidată de poliție, și nu protejată; să mă enervez pe mașini parcate aiurea, trotuare nereparate sau șantiere insultătoare; să mă uit cum dezvoltatorilor imobiliari le e absolut totuna de necesitățile celor care fac majoritatea muncii casnice și se implică cel mai mult în educația copiilor. Evident că multe din acestea afectează și bărbații, și bătrânii, de aceea dacă tot mergem spre egalitate de gen și, of, poate-poate, oi prinde în viața asta munca casnică 50%-50%, investim de fapt în confortul și siguranța tuturor cetățenilor. 

 Sunt sigură că multe alte aspecte sunt ignorate și neatinse, dar putem începe deja să le atragem atenția.

Scuzați, fără cântecel. Dar dacă aveți recomandări, adaug 🙂

P.S. Imaginea e din același articol The Guardian despre Viena. Și dacă nu citiți cărți, iată podcast.

 

Lasă un comentariu